Galeria Galateca, premiată în cadrul Anualei de Arhitectură

iun. 19th, 2013 | By | Category: Postcard

Galeria Galateca (str. C.A. Rosetii, nr. 2, București) a primit premiul Președintelui Ordinului Arhitecților din București în cadrul Anualei de Arhitectură, ediția a XI-a, proiect realizat de Arh. Radu Teacă. Coautori: arh. Peter Marx, arh. Raluca Velescu.

Ce este Galateca?

O galerie de artă aplicată. Un proiect în evoluție, a cărui rădăcină s-a ancorat în tradiția spațiului gazdă: Biblioteca Centrală Universitară CAROL I. Am plecat de la CARTE și am ajuns la C’ARTE. Am pornit de la cuvântul tipărit și vom ajunge la cele mai noi forme de comunicare în artă. Am pornit de la ideea de a crea un loc viu și de a activa un spațiu ideal poziționat în cea mai frumoasă piață a Capitalei, în sensul experimentărilor continue și multidisciplinare.

Am ajuns să lansăm un proiect care alătură artiști, designeri, arhitecți, curatori și oameni de comunicare care își propun să dezvolte expoziții de artă aplicată, artă multimedia, un gallery shop cu totul nou pentru peisajul autohton și … experiențe culturale pop-up, în care se consumă artă și companie selectă. La GALATECA relația dintre privitor și creația artistică își va câștiga întâietatea vis–a–vis de expunerea clasică și impersonală a operei de artă.

La GALATECA vom vorbi des despre artiști și designeri români, despre consumul de artă în toate formele sale și despre design-ul de obiect. Avem multe de povestit.

NEOGALATECA, gallery shop-ul asociat spațiului expositional, completează conceptul cu un portofoliu compus din obiecte create special pentru acest proiect, inspirate din expozițiile galeriei, design de produs și fashion autohton, dar și branduri internaționale atent selecționate. NEOGALATECA își propune să devină cel mai dinamic gallery shop, prin selecția deosebită de obiecte și frecvența mare de împrospătare a portofoliului. Prezentăm fashion, papetărie, carte, design de obiect și accesorii pentru casă, obiecte de artă, ilustrații și grafică cuprinse în mape de autor.

Foto preluată de pe: http://www.anuala.ro/proiecte/2013/amenajari/da01/

Detalii pe: https://www.facebook.com/pages/Galateca/394759343937954

http://galateca.ro/

La Galateca se vor întâmpla, zilele următoare, mai multe evenimente:

–  Joi, 20 iunie 2013, orele 19:00, vernisajul expoziției „Măiastra – Povestea nespusă a iei”. Expoziția aduce în centrul atenției ia, ca simbol identitar și obiect de artă și este organizată în parteneriat cu comunitatea online La Blouse Roumaine.

Duminică, 23 iunie 2013, noaptea de Sânziene și Ziua Universală a Iei, între orele 19.00 și 2.00.

– Miercuri, 19 iunie 2013, ora 19.00, lansarea volumului „ieșireadinbazadedate” de Mireille Radoi, proiect editorial susținut de Galateca și aflat în exclusivitate în gallery shopul NeoGalateca.

Număr de vizualizări :1188


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro