Despre revista Viaţa Românească, la “Cafeneaua critică”

apr. 7th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 10 aprilie 2013, ora 19:00, în Club A (Str. Blănari Nr. 14, Bucureşti), va avea loc o nouă ediţie a proiectului de dezbateri culturale “Cafeneaua critică”. Cu această ocazie va avea loc o discuţie despre revista Viața Românească. Despre trecutul şi prezentul revistei vor vorbi la “Cafeneaua critică” membrii redacţiei de azi: Nicolae Prelipceanu (redactor-şef), Marian Drăghici (redactor-şef adjunct), Liviu Ioan Stoiciu și Florin Toma (redactori), Dan Iancu (tehnoredactor). Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Demnă continuatoare a venerabilei publicaţii a lui Constantin Stere şi a lui G. Ibrăileanu, cu – de asemenea – alte etape remarcabile în istoria sa centenară (lansată în martie 1906; pauze de apariţie: iunie 1916-martie 1920, septembrie 1940-decembrie 1944, iulie 1946-iunie 1948), actuala Viaţă Românească e de câţiva ani în foarte bună formă.

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. De la reluarea sa în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a fost găzduită de cluburile bucureştene The Silver Church, Club A şi Club Control. De la debutul „stagiunii” 2011-2012, Cafeneaua critică a revenit la Club A.

Număr de vizualizări :1174


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro