Joi, 4 aprilie 2013, de la ora 18.00, în Rotonda Muzeului Național al Literaturii Române din București (Bd. Dacia nr. 12), va avea loc vernisajul expoziţiei ”EU / CEILALŢI” a artistei Daniela Chirion. Prezintă: Pavel Şuşară.
Daniela Chirion este un artist vizual din Bucureşti, care în prezent trăieşte şi lucrează în Belgia şi în România.
Şi-a început educaţia artistică la Liceul de Arte Plasice Nicolae Tonitza din Bucureşti, studiind grafica de şelvalet. A continuat cu studiul picturii la Universitatea Naţională de Arte, Bucureşti, pe care a absolvit-o în 2002. În 2006 a primit diploma de Master în Arte Vizuale de la aceeaşi universitate.
Din 2013 este membru al “L’Association franco-anglaise de poésie”, Paris.
În picturile, desenele şi fotografiile sale îşi concentreaza atenţia în special asupra figurii umane, căutând variate expresii ale portretului, de la formele convenţionale la cele neconvenţionale ale acestuia.
Din 2008 explorează posibilitaţile artei video, încercând să observe poezia ascunsă în banalul vieţii de zi cu zi, dezvăluind expresivitatea lucrurilor obişnuite.
Poemele sale sunt o expresie directa a unei lumi interioare pline de nelinişti şi de întrebări, sunt meditaţii asupra singurătăţii fiinţei umane şi a încercărilor sale fără sfârşit de a înţelege sensurile existenţei.
Creaţia sa cuprinde de asemenea cărţi de artist şi instalaţii, unele din ele expuse permanent în instituţii culturale româneşti de prestigiu.
A organizat expoziţii personale şi de grup în Bucureşti şi în alte oraşe din România.
A participat la evenimente artistice şi festivaluri video art din Franţa, Grecia, Belgia, România şi Republica Moldova.
Lucrările sale sunt incluse în colecţia Parlamentului European şi în alte colecţii europene, publice ori particulare.
* * *
EU / CEILALŢI
Degetele îmi miros a grapefruit.
Sucul dulce-amarui îmi pişcă buzele şi bărbia.
În timp ce înrămez desenele pentru expoziţie încerc, în paralel, să scriu un text despre sensul portertului după apariţia fotografiei.
Dar nu mă pot gândi decât la resorturile iubirii, la fel de dulce şi de amară ca şi gustul stăruitor al grapefruitului.
N-aş putea scrie despre aceste gânduri?
În fond şi actul artistic este tot un gest de iubire; o dăruire dezinteresată, un abandon desăvârşit.
De ce trebuie mereu să scriem multe cuvinte ca să analizăm şi să motivăm ceea ce facem?
De ce totul trebuie să fie azi atât de complicat, de conceptual şi de abstract?
Acum nu mai vreau să mă gândesc la nici un fel de idei şi de fraze întortocheate, şi nu mai vreau să spleculez nimic.
Prin urmare de ce, în ciuda faptului ca avem fotografia, mulţi îşi doresc înca un portet facut de un artist?
Pentru că privirea celuilalt le atesta existenţa şi mai ales unicitatea. Pentru că fiecare tuşă sau linie sunt irepetabile şi sunt filtrate prin ochiul unei alte fiinţe umane.
De ce îi desenez pe cei care îmi sunt dragi?
Pentru că ii iubesc şi astfel mi-i aduc şi mai aproape, mă scufund în complexitatea fiinţei lor, încerc să îi înţeleg.
De ce m-am întors la un desen de factură clasică?
Pentru că am căutat un moment de calm şi de echilibru, cel puţin din punct de vedere formal. Întrebările şi frământările oricum nu dorm niciodată.
Pentru că sunt obosită de lucruri sofisticate inutil. Am vrut ceva simplu şi limpede.
Am vrut să ajung la ceilalţi, şi poate chiar am ajuns.
Am mai înrămat în linişte câteva desene, iar degetele încă-mi mai miros a grapefruit.
