Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti lansează o invitație iubitorilor de poezie şi muzică la un spectacol dedicat lui Nichita Stănescu- care ar fi împlinit anul curent 80 de ani de la naştere. Spectacolul – SUNTEM CEEA CE IUBIM va avea loc duminică, 31 martie, ora 19:00, pe scena sălii Ileana Berlogea, etajul 1 (strada Matei Voievod, nr. 75-77, sector 2, Bucureşti). Spectacolul este conceput şi realizat de studenţii universităţii: Alex Bogdan, Niculae Ionut, Andrei Huțuleac, Laura-Maria Vlădoiu – regie, Naomi Guttman – pian, Enache Constantin – coregrafie, Alexandru Bibere – Light-design, Alexandru Popescu – montaj şi proiecţie, Larisa Bica – afiş, Monica Similea – relaţii cu presa, Anca Bica-Bălălău-coordonator.
„Aflu cu emoţie că mai există încă dintre aceia care cred că „Suntem ceea ce iubim”. Grăbesc atunci să vă îmbrăţişez pe toţi şi să vă spun, la rândul meu, că „Vă iubesc pentru ceea ce sunteţi.” – Dora Stănescu
Număr de vizualizări :1717
NICHITA: 80
„Teremia
Străvulturul
Vulturului
Străiarba
ierbii
Ochiul deschis
în pântecul verbului”.