Condiţii de titularizare pentru membrii stagiari ai USR
feb. 5th, 2013 | By admin | Category: Eveniment
Comisia de Validare a Uniunii Scriitorilor din România a anunţat criteriile pe care membrii stagiari ai USR trebuie să le îndeplinească pentru a obţine titularizarea. Redăm integral mesajul transmis de biroul de presă al USR:
„Membrii stagiari ai U.S.R. care doresc titularizarea şi îndeplinesc condiţiile pentru aceasta (un stagiu de 3 ani), vor depune la filialele U.S.R. unde activează un dosar care să conţină: cărţile apărute în acest interval de timp; cronici literare la aceste cărţi; alte precizări bibliografice pentru completarea fişei personale (premii, participări la manifestări literare din ţară şi din străinătate, colocvii, festivaluri etc.).”
Număr de vizualizări :1744
Un om care are 68 ani, care are 8 romane scrise din care numai unul tipărit printr-o editură modestă, roman la care a luat şi premiul al II-lea la Concursul Naţional Alexandru Odobescu – Ediţia a XXX-a 2010, care are zeci de articole în revistele de cultură locală în ultimii cinci ani, în Vatra veche, Semănătorul Tismana, Litere, Gândacul de Colorado, etc, un om care nu este absolvent de filologie, ci de biologie, care este bolnav, dar îşi dedică tot timpul scrisului şi cititului, care a refuzat înscrierea în Dicţionarul literaturii române al lui Eugen Simion din modestie, socotind atunci că nu îi este locul lângă marii poeţi şi scriitori ai neamului, un om căreia nu-i ajunge pensia pentru a-şi scoate pe cheltuiala proprie cărţile, un om pentru care nu contează dacă tipăreşte sau nu, are dreptul să se înscrie ca stagiar în speranţa înscrierii în Uniunea Scriitorilor din România? Cu mulţumiri, Adina Dumitrescu