”Nenea Ion” de Gabriel Costan
feb. 13th, 2013 | By admin | Category: Agenda de carteLa editura Vremea, a apărut, de curând, volumul ”Nenea Ion” de Gabriel Costan, în colecția Autori români.
”O piesă atipică! La începutul lecturii pare uşoară, simplă, uneori previzibilă, uşor de urmărit, fapt întâlnit mai rar în peisajul scriiturii dramatice actuale. Pare. şi totuşi nu. Nu, pentru că am citit-o dintr-o suflare. Există un anume subtext în firescul faptelor care se succed treptat în dezvăluirea vremii noastre de azi pe care o cunoaştem bine, dar pe care o trăim rău… şi cu care ne-am obişnuit. Ion nu se poate obişnui. Ion e personajul principal, eroul piesei, cum se spune în teatru, dar nu eroul care cere statuie. El vrea doar normalitatea într-o lume care nu mai e de mult normală; vrea cu obstinaţie, cu argumente, nu-şi pierde răbdarea, nici umorul şi nici credinţa. Vrea oare ceva ce nu se mai poate? Există un fior patetic în finalul piesei care ne-ar putea face să ne amintim că binele nu este doar un cuvânt pe care îl arunci când şi dacă mai spui „bună ziua”. Binele e un concept. „Nea Ion” este o piesă despre Bine.” (Sanda Manu)
Număr de vizualizări :1488