Orchestra de Cameră Radio, la Sala Radio

ian. 10th, 2013 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 16 ianuarie 2013, ora 19.00, la Sala Radio din Bucureşti publicul e aşteptat la o călătorie muzicală printre partiturile unora dintre cei importanţi compozitori germani şi austrieci, de la Haendel, Mozart şi Weber până la Beethoven şi Schubert, un itinerariu de la perioada barocă, trecând prin cea clasică şi încheind cu cea romantică. Programul serii va cuprinde Concert  în fa major pentru fagot şi orchestra op. 75 – C. M. Weber, Aria „Furibondo spira il vento” din opera „Partenope – G. Fr. Haendel, Aria de concert „Ah perfido!” – L. van Beethoven, Aria Donnei Elvira  „In quali eccessi…/Mi tradi…” din opera „Don Giovanni” – W. A. Mozart şi Simfonia nr. 3 în re major – F. Schubert. Orchestra de cameră radio va fi dirijată de Cristian Brâncuşi, care este membru fondator al ansamblului muzical şi, din 1990, dirijor al acestuia. Cei doi solişti pe care îi veţi aplauda în concert sunt fagotistul Ionuţ Roşca, artist instrumentist al Orchestrei Naţionale Radio şi mezzosoprana Operei Naţionale Bucureşti, Oana Andra.

Totodată, miercuri, 30 ianuarie 2013, ora 19.00, la Sala Radio va avea loc o seară de muzică italiană, cu celebrele „Anotimpuri” ale lui Vivaldi, dar şi cu Simfonia în re major semnată de Cherubini, compozitor considerat de Beethoven ca unul dintre cei mai importanţi contemporani ai săi. Orchestra de Cameră Radio va fi dirijată de TIBERIU OPREA, prim-dirijor al Filarmonicii Piteşti, dar şi dirijor colaborator al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, concertul desfăşurându-se cu participarea violonistei CRISTINA ANGHELESCU, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio.

Absolvent al Universităţii de Muzică din Bucureşti – secţiile dirijat de orchestră şi compoziţie – CRISTIAN BRÂNCUŞI a participat la cursuri de măiestrie susţinute de Igor Markevitch (Weimar 1975), Karl Österreicher (1976-1977), Sergiu Celibidache (1978-1982).

Între anii 1977-1983 a activat ca dirijor permanent al Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploieşti, ulterior a îndeplinit aceeaşi funcţie la Orchestra de Studio a  Radioteleviziunii Române. Din 1990 este dirijor şi membru fondator al Orchestrei de Cameră Radio, prezentând sute de concerte cu un repertoriu variat, de la lucrări preclasice la creaţia contemporană.

Este autor a diverse lucrări camerale, simfonice şi vocal-simfonice. Pasionat interpret al muzicii de avangardă este deseori invitat să susţină concerte în manifestări de profil ca ”Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi”, ”Worldmusic Days” şi alte festivaluri de gen.

Apariţiile sale în turnee în Italia, Germania, Polonia, Rusia, Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria, Filipine, SUA, Spania, Venezuela, Uruguay, Franţa  au cucerit ovaţiile publicului şi au adus aprecieri elogioase ale presei de specialitate. Un moment de succes al carierei sale îl reprezintă concertele susţinute  cu Orchestra de Cameră Radio în turneele din Coreea de Sud (2003, 2005) excelent primite de un public entuziast şi numeros, ca urmare, artistul a fost invitat  să dirijeze Orchestra Filarmonicii din Jeonju.

Fagotistul IONUŢ ROŞCA este solist instrumentist în Orchestra Naţională Radio, fiind însă implicat în viaţa muzicală şi prin multiplele apariţii în postura de solist-concertist, cât şi în recitaluri de muzică de cameră.

Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, tânărul fagotist Ionuţ Roşca a debutat în postura de solist-concertist în anul 2000 în compania orchestrei Filamonicii „Moldova” din Iaşi când a interpretat Concertul în mi minor pentru fagot şi orchestră de A. Vivaldi, urmând colaborări cu diferite ansambluri muzicale din ţară: Orchestra de Cameră Radio, orchestra Filarmonicii „Moldova” Iaşi, orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău, Orchestra Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea.

Până în prezent a efectuat turnee în Italia, Elveţia, Franţa, Germania, China împreuna cu Orchestra Naţionala Radio şi ca invitat al Orchestrei „Mihail Jora” din Bacău sub bagheta lui Jin Wang, Christian Zacharias, Ovidiu Balan, Tiberiu Soare, Cristian Badea.

Mezzosoprana OANA ANDRA este una dintre cele mai apreciate soliste ale Operei Naţionale Bucureşti. Pe lângă o activitate bogată în teatrul liric bucureştean, artista susţine şi o carieră solistică internaţională, ca invitată în spectacole de operă, concerte şi recitaluri pe scene de prestigiu –  Teatro La Fenice (Veneţia), Opéra de Monte-Carlo (Monaco), Théâtre Châtelet (Paris), Alte Oper, Jaahrhunderthalle şi Städtische Bühnen (Frankfurt am Main), Radio France Festival (Montpellier), Deutsche Welle (Köln), Bunkamura Orchard Hall şi Tokyo Philharmonic (Tokyo) şi altele.

Mezzosoprana Oana Andra şi-a clădit cariera solistică pe o baza studiilor încheiate la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, unde a urmat şi absolvit două facultăţi: cea de interpretare, la clasa de canto a celebrei soprane Maria Slătinaru-Nistor şi cea de Regie de Operă la clasa A.I. Arbore şi George Zaharescu. În completarea lor a urmat cursuri de măiestrie cu Daphne Evangelatos, Mariana Nicolesco, Alberto Zedda, Regine Crespin, Carlo Cossutta şi Sir Colin Davis. În tot acest timp a participat la concursurile internaţionale de canto, fiind deţinătoarea unui număr impresionant de premii (15) obţinute la concursuri importante: Francisco Viñas Barcelona – Spania, IVC ‘s-Hertogenbosch – Olanda, ARD München – Germania, CIEM Geneva – Elveţia, Julian Gayarre Pamplona – Spania, Queen Sonja Oslo – Norvegia, Shizuoka – Japonia, Boris Christoff Sofia – Bulgaria.

Repertoriul său bogat este aşezat pe trei direcţii, la fel de bine ilustrate cu lucrări gen: operă, vocal-simfonic şi lied, ceea ce îi permite o largă disponibilitate şi o mare varietate a apariţiilor sale scenice.

Prim-dirijor al Filarmonicii Piteşti – contribuind la înfiinţarea instituţiei în 2007 şi ocupând postul de director artistic până în 2010 – dar şi dirijor colaborator al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” Bucureşti, TIBERIU OPREA este un muzician pasionat şi dăruit.

În cariera sa anul 1990 este foarte important – a debutat colaborarea cu prof. Mircea Constantinescu şi a început seria turneelor în străinătate alături de Orchestra Filarmonică a Tineretului Bucureştean, devenind apoi concertmaestru şi solist al acestui ansamblu. Este licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică – Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, la clasa maestrului Ludovic Bacs, sub îndrumarea căruia a absolvit şi cursurile de Master.

Tiberiu Oprea a debutat ca dirijor la pupitrul Orchestrei Tineretului Bucureştean, fiind ulterior invitat să conducă orchestra Jeunesses Musicales la Festivalul de la Belfort, Franţa 1997. A fost şi este invitat la pupitrul orchestrelor Filarmonicilor din Bacău, Ploieşti, Craiova, Târgovişte, Râmnicu-Vâlcea, Botoşani şi a colaborat şi cu alte instituţii muzicale din ţară –  Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” – Constanţa, Orchestra Reprezentativă a Armatei la Sala „Mihail Jora” a Radiodifuziunii Române, ş.a.m.d.

Din anul 2002, a activat ca Asistent Universitar al Catedrei de Muzică a Universităţii Piteşti şi este iniţiator al orchestrei universităţii. Pentru contribuţia sa artistică, primăria Piteşti i-a decernat titlul de Protector al Artelor, iar în 2008, Tiberiu Oprea a primit Premiul de Excelenţă pentru performanţa de a fi primul dirijor al unei filarmonici pe care multă vreme piteştenii doar au visat-o.

CRISTINA ANGHELESCU a început studiul viorii la vârsta de 6 ani cu tatăl său, violonistul Aurelian Anghelescu, şi este licenţiată a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti la clasa Maestrului Ştefan Gheorghiu (discipol al lui David Oistrah). Este laureată a numeroase concursuri internaţionale de mare dificultate: J.Thibaud – Paris, 1981; Alberto Curci – Napoli, 1983; Tibor Varga – Sion, 1983; Dr. Luis Sigale – Vina del Mar, 1985; Ceaikovski – Moscova, 1986;  Jan Sibelius – Helsinki, 1990.

Prezenţă activă pe toate scenele Filarmonicilor din România încă din perioada studenţiei, Cristina Anghelescu a fost invitată să concerteze cu orchestre importante la Dresda, Paris, Praga, Bratislava, Caracas, Moscova,  Budapesta, Londra, Helsinki şi Madrid. Violonista a efectuat numeroase turnee şi recitaluri în toate ţările Europei, în Taiwan, Thailanda, Coreea, America de Sud şi cea de Nord.

Interpreta apare în multe recitaluri în colaborare cu numeroşi muzicieni români şi străini, abordând un repertoriu deosebit de divers, abordat la cele mai înalte cote artistice. În decembrie 2012 Cristina Anghelescu împreună cu pianistul Mihai Ungureanu au fost invitaţi la Festivalul internaţional de muzică de cameră de la Caserta, Italia.

Număr de vizualizări :1221


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro