Ministerul Culturii organizează la MNAR un eveniment dedicat celebrării Zilei Culturii Naţionale

ian. 11th, 2013 | By | Category: Eveniment
Marți, 15 ianuarie 2013, ora 18:30, Ministerul Culturii organizează la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti un eveniment dedicat celebrării Zilei Culturii Naţionale. Programul include vizitarea expoziţiilor „Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti 1830-1930” şi „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului” şi un recital susținut de violonistul Alexandru Tomescu. În deschidere vor lua cuvântul Ionel Haiduc, Preşedintele Academiei Române, Daniel Barbu, Ministrul Culturii și Roxana Theodorescu,  Directorul General al Muzeului Naţional de Artă al României.
Evenimentul la care sunt invitați să participe membrii Casei Regale a României, ai Guvernului României, ai comisiilor de specialitate din Senat și Camera Deputaților, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, directori ai instituțiilor culturale și conducătorii uniunilor de creație, se va încheia cu o recepție oferită de Ministrul Culturii.
15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naționale prin adoptarea de către Camera Deputaților a Legii nr. 238 din 2010.
Număr de vizualizări :1115


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro