Început de an cultural la ICR Budapesta

ian. 23rd, 2013 | By | Category: Eveniment

Pentru ICR Budapesta noul an cultural a debutat în acorduri de jazz şi în ovaţiile celor peste 200 de spectatori prezenţi în sălile Palatului Artelor” („Művészetek Palótája”) din Budapesta, cel mai mare centru muzical şi cultural din capitala Ungariei. În perioada 11-13 ianuarie 2013, Cvartetul Mihai Iordache (Mihai Iordache – saxofon, Dan Alex Mitrofan – chitară, Uţu Pascu – chitară bas, Tavi Scurtu – tobe) şi Trio Sebastian Spanache (Sebastian Spanache – pian, Csaba Sánta – contrabas, Radu Pieloiu – tobe) din România s-au alăturat altor 11 grupuri de tineri muzicieni de jazz din Croaţia, Serbia, Slovenia şi Ungaria care au concertat cu ocazia celei de-a şasea ediţii a ”Bursei talentelor de jazz”, („Jazz Showcase”). Publicul numeros a fost alcătuit din tineri, studenţi, reprezentanţi ai comunităţii româneşti, organizatori de festivaluri, proprietari de cluburi şi jurnalişti din Europa centrală şi din Balcani. Specialiştii în jazz au participat, de asemenea şi la o masă rotundă de profil cu tema: „Oportunităţi de cooperare între Croaţia, Serbia, România şi Ungaria în domeniul jazzului”.

Iar pentru că tradiţia spune că primii oameni care trec pragul vor influenţa întregul an, vineri, 18 ianuarie 2013, de la ora 18 la sediul Institutului Cultural Român din Budapesta a fost vernisată expoziţia de fotografie „Capitale ale Uniunii Europene”, care va putea fi vizitată până pe 17 februarie 2013. Cei peste 80 de iubitori de fotografie, prezenţi la vernisaj (în ciuda codului roşu şi a ninsorii abundente) au putut admira o selecţie de 43 de fotografii realizate de artişti fotografi români şi maghiari care trăiesc în România, Ungaria, Slovacia şi Australia, participanţi la concursul lansat în 2012 de Clubul Fotografic „Nufărul”, co-organizatorul evenimentului de la Budapesta, alături de Asociaţia „Euro Foto Art” din Oradea şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor.

În cuvântul său de deschidere, E.S. dl. Victor Micula, Ambasadorul României în Ungaria a prezentat publicului activitatea de diplomat a doamnei Gabriela Matei, director al ICR Budapesta şi şi-a exprimat convingerea că aceasta va contribui la îmbunătăţirea activităţii Institutului, urându-i succes în noul mandat. Directorul ICR Budapesta a subliniat importanţa continuităţii în raport cu ceea ce s-a făcut bine în anii precedenţi şi a enunţat necesitatea de a extinde şi diversifica domeniile care vor face obiectul activităţilor culturale.Iniţiatorul expoziţiei, artistul fotograf Ştefan Toth, preşedintele Clubului Fotografic „Nufărul” din Oradea a vorbit despre geneza acestei expoziţii şi a înmânat plachete şi diplome câştigătorilor concursului de fotografie.

Au fost prezenţi reprezentanţi ai vieţii culturale din Ungaria, scriitori, reprezentanţi ai breslei fotografice, ai comunităţii româneşti şi ai publicaţiilor de limbă română, precum şi ai conducerii unor instituţii culturale, respectiv domnii Imre Kiss, director al Muzeului Ungar al Comerţului şi al Industriei Turistice din Budapesta şi András Kósa, directorul Centrului Cultural Maghiar la Bucureşti.

Număr de vizualizări :1017


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro