Ateliere de gravură în expoziţia „Goya, cronicarul tuturor războaielor: Dezastrele şi fotografia de război”

ian. 16th, 2013 | By | Category: Postcard

Muzeul Naţional de Artă al României în colaborare cu Universitatea Naţională de Arte – catedra de grafică, organizează în mod excepţional două ateliere de gravură pentru public, în cadrul expoziţiei „Goya, cronicarul tuturor războaielor: Dezastrele şi fotografia de război.” Coordonaţi de lector univ. dr. Carmen Apetrei, lector univ. dr. Anca Boeriu, conferenţiar univ. dr. Florin Stoiciu, ca şi de asistent univ. dr. Andrei Ciubotaru, asistent drd. Răzvan Caratănase şi un grup de studenţi de la secţia de grafică a Universităţii Naţionale de Arte, participanţii la ateliere vor avea prilejul să descifreze tehnica de gravură utilizată de Goya şi să imprime propriile planşe după plăci puse la dispoziţie în acest scop de artistul Florin Stoiciu.

Atelierele se desfăşoară sub genericul „Lecţia de artă” şi vor avea loc după cum urmează:

Sâmbătă, 19 ianuarie 2013, de la orele 11.00 – pentru copii de 10-14 ani;

Sâmbătă, 19 ianuarie 2013, de la orele 15.00 – pentru adolescenţi, studenţi şi adulţi;

Participanţii vor putea lua cu ei exemplarele astfel obţinute, dispunând de câte o lucrare originală cu care să pună bazele propriei colecţii de gravură!

Această colaborare a MNAR cu Universitatea Naţională de Arte continuă demersul iniţiat cu prilejul Nopţii muzeelor, când studenţii secţiilor de grafică şi artă monumentală-restaurare au reinterpretat detalii din lucrările expuse în galeriile permanente ale muzeului.

Expoziţia Goya, cronicarul tuturor războaielor: Dezastrele şi fotografia de război, organizată de muzeu împreună cu Institutul Cervantes din Bucureşti, prezintă cele 82 de gravuri din celebra serie Dezastrele războiului realizată de Francisco de Goya în perioada 1810-1820. Seria ilustrează scene din timpul războiului împotriva trupelor napoleoniene (Războiul de independenţă spaniol, 1808-1814). Lucrările sunt expuse alături de fotografii din timpul Războiului civil spaniol (1936-1939). Expoziţia poate fi vizitată până duminică 27 ianuarie 2013.

Participarea la ateliere se face numai pe bază de înscriere la telefon 021.314.81.19 sau 021.313.30.30, int. 923, sau prin e-mail la adresa educatie@art.museum.ro.

Număr de vizualizări :1094


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro