Contemporary Literature Press, sub auspiciile Universității din București, în colaborare cu British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Irlandei, anunță publicarea volumului “Counterfeiting Noica! Controversatul Noica răsare din nou!”, editat de C. George Sandulescu. Volumul se lansează oficial la data de 2 Februarie 2013, dar cartea poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet: http://editura.mttlc.ro/sandulescu-counterfeiting-noica.html
“Acest mic volum intitulat Controversatul Noica răsare din nou! încearcă să dovedească două adevăruri neobișnuit de periculoase: în primul rând, făcând o comparație între Noica și Heidegger, subliniază superioritatea lui Noica cu privire la viziunea filozofică a Limbii. În al doilea rând, chiar mai spinos decât primul caz, avem înaintea ochilor o grămăjoară de bucățele de text, care nu satisfac nici măcar cele mai elementare cerințe editoriale.
Nu numai că Noica este un filozof al Limbii superior lui Heidegger: el rămâne de la început până la sfârșit un „sufletist” în tipul de argumentație. Numai și numai un lingvist de meserie vede că trebuie lăsată cu totul la o parte lupta neîncetată dintre limbile Mari — ca germana și franceza — și limbile Mici, ca româna sau albaneza. (Engleza este atât de colosal de mare încât ocupă un loc aparte…)
Heidgger pornește de la început greșit, alegând un scurt poem cu valoare literară dubioasă, care nici nu ajunsese încă în momentul discuției la forma sa definitivă. În consecință, argumentația nu este în cele din urmă decât o analiză literară. Spre deosebire de el, Noica abordează frontal Limba, iar cheia raționamentului lui este un simplu cuvințel de patru litere și anume R O S T. (Nu degeaba îl folosește autorul chiar și în Testamentul său literar. În dicționarul român-englez al lui Leon Levițchi din 1960, prima traducere de seamă în limba engleză a cuvântului rost este ‘meaning, sense’.) Pornind de la acest cuvânt aparent neînsemnat, Noica edifică o teorie impresionantă a Limbii, care, spre deosebire de cea a lui Heidegger, deschide orizonturi mari. Dacă o luăm în această direcție, primul pas este să repunem limba română în locul ei de drept, ca limbă europeană. (Vasile Alecsandri luase un premiu în Franța cu Latina Gintă!) Numai astfel începem să înțelegem ce voia Noica să ne spună, mai ales atunci când ridica în slăvi Caietele lui Eminescu. Numai și numai în acest mod își va căpăta el statutul de mare gânditor european în cele ale limbii.
Partea a doua a volumului reconstituie o Prefaţă la Ediţia Princeps a Manuscriselor lui Eminescu, unde, dintr-o gafă editorială, fragmentele luate din NOICA — extrem de diverse, de altfel — nu apar cu sursele lor, ceea ce dă impresia că Noica însuşi mai era în viaţă la publicarea acestei ediţii impresionante, şi a scris chiar el prefaţa în chestiune.
Volumul se încheie cu piatra de încercare reprezentată de Testamentul literar al lui Noica, republicat de noi în șapte forme diferite, ceea ce ridică o problemă fascinantă în sine, ca direcție de cercetare — și o asociație de idei cu cele șapte păcate capitale. Șapte păcate sunt și ele pe lumea asta. Cititorul obiectiv trebuie să opteze, fără nicio altă alternativă, pentru versiunea cea mai scurtă. Cititorul comunist din anul 1988 (vezi Viața Românească de pe atunci), cât și cititorul post-comunist din anii ce au urmat, este împins să preia forma mai lungă a Testamentului. Aceasta răspândește un iz puternic de totalitarism… Nu rămâne decât să citiți singuri ultima propoziție a Testamentului în cele șapte versiuni în același timp, pentru a vă forma părerea personală.
Ceea ce cer eu cititorilor acestui mic volum este să parcurgă Testamentul lui Noica de la coadă la cap, începând chiar cu ultima propoziție, și să hotărască singuri: să aleagă una dintre ortografii —rost sau rest —, și una dintre versiuni — mai lungă sau mai scurtă. Dacă ar fi să comentez într-un fel sau altul, aș spune că în multiplele variante ale Testamentului un nechemat sau altul și-a spus și el cuvântul. Dar m-am hotărât de la bun început să nu comentez. Prefer să las conștiința tuturor românilor să hotărască. Eu nu am făcut decât munca unui lingvist meticulos: am adunat bucățele de text care vor intra într-o bună zi în „Operele complete ale filozofului român Constantin Noica”. Operele complete ale lui Stalin s-au dus pe gârlă! Operele complete ale lui Ceaușescu s-au dus și ele pe gârlă! Operele complete ale lui Noica, însă, nu se vor duce… Până una alta, problema este că nu îndrăznește nimeni din țară să le facă! Incluzând chiar și facsimilele Noiciene. Săracă țară, săracă…” – C. George Sandulescu, Monaco
