spot_img

“Avangarda revizitată”, sesiunea a III-a: Louis Delluc & Jean Cocteau, la Cinemateca Eforie

Miercuri, 23 ianuarie şi sâmbătă, 26 ianuarie 2013, de la ora 19.00, la Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române (Str. Eforie Nr. 2, Bucureşti), se continuă difuzarea în premieră absolută a filmelor avangardei europene aflate în Arhiva Naţională de Filme a României. Ce-a de-a treia sesiune din cadrul proiectului „Avangarda revizitată…” este dedicată lansării, la începutul lui ianuarie 1920, a revistei bilunare „Le Journal du Cine-club”, condusă de Louis Delluc. Se vor proiecta filmele FRIGURI / FIEVRE (Louis Delluc, 1921), FEMEIA DE NICĂIERI / LA FEMME DE NULLE PART (Louis Delluc, 1921) şi SÂNGE DE POET / LE SANG D’UN POETE (Jean Cocteau, 1930/1945).

Concept şi viziune curatorială: Igor Mocanu. Organizatori: Arhiva Naţională de Filme a României – Cinemateca Eforie.

Alipirea lui Louis Delluc cercurilor avangardei europene pare fortuită numai la prima vedere. Nu şi dacă ne amintim că celebrul regizor francez a fost unul din principalii susţinători şi promotori ai experimentului avangardist şi ai autorilor emergenţi în perioada dintre cele două Războaie Mondiale. Ca fondator al mai multor cinecluburi şi membru al CASA (Club des Amis du Septieme Art) al lui Ricciotto Canudo, alături de alţi membri la fel de importanţi, cum au fost Germaine Dulac, Marcel L’Herbier, Alberto Cavalcanti, Jean Epstein, Leon Moussinac, Blaise Cendrars, Jean Cocteau, Robert Mallet-Stevens, Fernand Leger, Jaque Catelain, Harry Baur, Gaston Modot s.a., Louis Delluc a colaborat intens cu autorii avangardişti, unii dintre ei chiar colegi de platou, le-a luat apărarea în presă şi le-a scris istoria.

Mai multe detalii la: http://wp.me/p1AbHm-13M

Sesiunea a III-a. Program: 23 şi 26 ianuarie, ora 19.00

FRIGURI / FIEVRE

Franţa, 1921, a/n, mut, Fictiune, 29m

R. si S. Louis Delluc

Imagine: Alphonse Gibory, George Lucas

Cu: Eve Francis, Edmond Van Daële, Gaston Modot, Elena Sagrary, George Footit, Yvonne Aurel, Andrew Brunelle, Marcelle Delville, Leonid Walter de Malte, Leon Moussinac, Lili Samuel, Noemi Seize, Solange Sicard

FEMEIA DE NICĂIERI / LA FEMME DE NULLE PART

Franta, 1921, a/n, mut, Fictiune, 23m

R. si S. Louis Delluc

Producător: Felix Juven

Muzica: Jean Wiener

Imagine: Alphonse Gibory, George Lucas

Cu: Eve Francis, Gine Avril, Noemi Seize, Denise, Edmonde Guy, Roger Karl, Andre Daven, Michel Duran, Jean Wiener s.a.

SÂNGE DE POET / LE SANG D’UN POETE

Franta, 1930/1945, a/n, sonor, Fictiune, 50m30s

R. Jean Cocteau

S. Jean Cocteau

Producator: Contele de Noailles

Muzica: Georges Auric

Imagine: Georges Perinal

Montaj: Jean Cocteau

Costume: Coco Chanel

Cu: Enrique Rivero, Lee Miller, Pauline Carton, Odette Talazac, Jean Desbordes, Fernand Dichamps, Lucine Jager, Feral Benga, Barbette, Jean Cocteau


Avangarda revizitată. Avangarda Europeană (1919-1939) în Arhiva Națională de Filme a României – este un demers de revizitare a operelor cinematografice create de regizorii avangardei europene, cu scopul cercetării modului în care s-a constituit cultura vizuală autohtonă și cultura filmului în perioada de până la naționalizarea din 1948 a producției cinematografice din România, cât și a filmelor deținute de cinematografele locale. Filme anterioare: Sesiunea I-a: LA FÊTE ESPAGNOLE (Germaine Dulac, 1919/1920), BALLET MÉCANIQUE (Fernand Léger, Dudley Murphy, 1923/1924), AU SECOURS! (Abel Gance, 1923/1924), ENTR’ACTE (René Clair, 1924), UN CHIEN ANDALOU (Luis Buñuel, 1928); Sesiunea a II-a: LA SOURIANTE MADAME BEUDET (Germaine Dulac, 1922), L’ÂGE D’OR (Luis Buñuel, 1929). Urmează: Sesiunea a IV-a: LA ROUE (Abel Gance, 1923).

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508