„Inorogul la porţile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir. Studiu comparativ” de Bogdan Creţu

ian. 24th, 2013 | By | Category: Carte in lucru

În curând, la Editura Institutul European va apărea „Inorogul la porţile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir. Studiu comparativ” (Vol. I-II) de Bogdan Creţu.

„Dimitrie Cantemir este ceea ce se poate numi un „autor dificil”. În primul rând, pentru că opera lui acoperă domenii pe care noi le situăm, din inerţie, în căsuţe distincte ale cunoaşterii. A-i aplica însă grile de lectură la zi, ignorând specificul epistemei care i se potriveşte, nu înseamnă a-l face automat „contemporanul nostru”. Cărţile sale trebuie citite şi în sine, dar şi amplasate într-un context cultural, religios, ideologic, istoric şi, abia în ultimă instanţă, estetic potrivit. Istoria ieroglifică, capodopera încheiată în 1705, se prezintă, azi, ca un text stufos, mustind de performanţe în primul rând retorice, dar care răspunde cu greu sensibilităţii estetice a cititorului anilor 2000. Ea pare a fi condamnată să rămână o lectură destinată specialiştilor, cunoscători nu doar ai contorsionărilor sintactice ale limbii lui Cantemir, ci şi ai lumii sale, cu mentalităţile şi codurile ei specifice. Am considerat că numai raportând reţeaua de simboluri zoomorfe folosită de autor în alegoria sa la imensa tradiţie antică, medievală şi modernă, cartea îşi va descoperi mecanismele şi va scoate la iveală un mesaj mult mai viu. Dacă am insistat asupra tradiţiei medievale a simbolului, a fost pentru că, în spaţiul cultural românesc, aceasta dădea încă, în secolele XVII-XVIII, tonul. Adresându-se unui cititor român, principele ştia că este nevoit să intre în dialog (polemic, cel mai adesea) cu un astfel de background cultural. Ştia că zdruncină nişte inerţii de percepţie şi un orizont de aşteptare cantonate încă în zona imaginarului medieval. Deşi în scrierile de tinereţe autorul respectă cutuma post-bizantină a gândirii religioase (specifică medievalităţii), supunând orice efort de cunoaştere tezaurului cognitiv al Bibliei şi admiţând drept unică şansă a omului de a accede la Adevăr revelaţia, începând cu Istoria ieroglifică poziţia sa suferă o vizibilă modificare. Atitudinea faţă de multe dintre simbolurile şi figurile iconografiei creştine este una îndrăzneaţă, inedită în epocă. Cantemir descoperă libertatea pe care discursul fictiv i-o pune la îndemână şi îndrăzneşte mai mult. Demersul său se ridică deasupra inerţiilor culturale ale epocii, dar nu din cauza unui raţionalism încropit ad hoc. Sigur, „modernitatea” care i se atribuie ţine de procedeele epice, dar şi de curajul de a nu mai respecta norma în litera ei. Or, această normă nu este una estetică, ci în primul rând religioasă. Ceea ce înseamnă mult mai mult. Reprezentările animaliere care populează imaginarul tardiv medieval din răsăritul european nu sunt simple motive cu miză artistică, decorativă, ci elemente constitutive ale unui limbaj divin; cu alte cuvinte, mostre de teofanie. Cantemir este primul care, în arealul românesc, se situează pieziş faţă de această autoritară tradiţie. Nu dintr-un gratuit spirit de frondă, ci dintr-un calcul de ordin ideologic: realitatea pe care o înfăţişează în Istoria ieroglifică nu mai respectă armonia universului conceput ca desen al lui Dumnezeu. Un echilibru a fost definitiv sfărâmat, lumea se află în derivă, iar discursul despre lume este şi el nevoit să încalce convenţiile, să amestece reprezentările, codurile simbolice până atunci funcţionale. Toate acestea sunt posibile într-un discurs care nu mai este nevoit să respecte rigorile „oficiale”, aşa cum era cazul cu Divanul… sau Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago, în care tânărul autor ţinea să-şi facă intrarea într-o tagmă respectată, singura acceptată în spaţiul cultural autohton, cea a gânditorilor creştini. În cultura română, Cantemir este cel care descoperă, pe cont propriu, neprofitând de nici un model anterior, literatura.

Acesta e „scenariul” lucrării de faţă. Dincolo însă de argumentele sale, este, poate, mai important efortul de a reface istoria fiecărei măşti zoomorfe, de a reconstitui un bestiar care depozitează, asemenea chihlimbarului ce conservă perfect o fosilă dintr-o altă epocă geologică, dovezi vii ale mentalităţilor, ale viziunilor, ale stereotipiilor lumii vechi. Îmi dau seama, nu fără satisfacţie, că nu am făcut, de fapt, decât să actualizez o sumă de poveşti, multe dintre ele foarte cunoscute.” (Bogdan Creţu, fragment din Epilog)

Număr de vizualizări :2951


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro