Amelia Stănescu, Nicoleta Popa şi Victor Ţuţuianu la a V-a ediţie a „Salonului de literatură Zero+”

dec. 12th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Muzeul Literaturii Române Iaşi în colaborare cu revistele „ALECART”, „Timpul” şi „Zona Literară” organizează joi, 13 decembrie 2012, ora 18.00, la Muzeul „Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul” (str. Anastasie Panu, nr. 54, Iaşi) cea de-a IV-a ediţie a „Salonului de literatură Zero+”. Vor citi poezie Amelia STĂNESCU (Constanţa) şi Nicoleta POPA (Piteşti), iar proză Victor ŢUŢUIANU (Iaşi). Moderatorii momentului literar: Mirel CANĂ, Liviu ANTONESEI, Şerban AXINTE.

Amelia Stănescu s-a născut la 22 iunie 1974, în Constanţa. Este licenţiată în filologie (1997) şi drept (2007). Doctor în filologie (din 2006, cu teza: „Cioran şi Occidentul”, Universitatea de Vest, Timişoara, coord.: criticul literar prof. univ. dr. Cornel Ungureanu). Lector univ. dr. la Universitatea „Spiru Haret”, Constanţa (titular de curs: Limba franceză).

Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea, din iunie 2000.

A publicat mai multe volume de poezie (Couvertures de pluie/Aşternuturi de ploaie Editura Brumar, 2012; Mecanica firii, Editura Paralela 45, 2005; Exaltata juxta aquas Editura Ex-Ponto, 2004; Poeme/Poemi, Editura Ex-Ponto, 2001; Doar mie mi-e frică, 1999; Căutători de cuvinte, 1993 ş.a.)

Publică poezie, interviuri, traduceri în reviste din ţară şi străinătate („Ex Ponto – Text/ Imagine/ Metatext”, Constanţa; „Poesis”, Satu Mare; „Poezia”, Iaşi; „Zon@ Literară”, Iaşi; „Luceafărul de dimineaţă”, Bucureşti; „Archenoah”, Munchen; „Observator Munchen”; „World literature”, China; „Lumina Lină/ Gracious Light”, New York; „Trilce”, Chile; „World Haiku”, Japonia ş.a.)

Este coordonator al Festivalului Primăvara Poeţilor/ Le Printemps des Poètes pentru oraşele Constanţa, Mangalia, Ovidiu, Techirghiol şi Medgidia din 2007.

Nicoleta Popa s-a născut la 6 decembrie 1973, în Piteşti. A absolvit Facultatea de Ştiinte Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Constantin Brâncoveanu – Piteşti cu o teză despre Emil Cioran. Este membră a U.S.R.

A mai colaborat la revistele: Ora, Calende, Argeş, Contrapunct, Interval etc.
A publicat, pâna acum, volumele: Autorul este plecat în week-end (Editura Calende, Piteşti, 1997) şi Egoismul de rigoare (Editura Paralela 45, 2001). Versurile ei au mai apărut în volumele colective : Urmaşele lui Novalis (Editura Bărbulescu, Munchen, 1999) şi Arheologie generală (Editura Paralela 45, 2000);

Titluri noi: Animal de povara (Ed. Paralela 45, 2007) (Premiul de poezie al Filialei USR – Pitesti); Fragmente din inima mea (Ed. Brumar, 2009).

Victor Ţuţuianu s-a născut la 8 septembrie 1987 în Iaşi,

Pasiunea pentru literatură nu l-a părăsit însă niciodată, motiv pentru care a participat activ cu texte în cadrul mai multor cenacluri ieşene (Quasar, Noi, Atelierul de literatură Humanitas).

Număr de vizualizări :1589


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro