Poezie şi blues la rampă deschisă!

sept. 27th, 2012 | By | Category: Eveniment

Festivalul Strada de C`Arte, ediţia a II-a, a continuat miercuri, 26 septembrie 2012, ora 17:00, la Rampa de Poezie şi Jazz, în cadrul secţiunii Poezie la prima vedere, cu  Marius Ghilezan. De la ora 18:00, în cadrul secţiunii “Cele mai frumoase poezii”, a fost invitat Octavian Soviany, iar de la ora 19:00, Show-ul de poezie, blues şi jazz i-a adus în faţa publicului pe Miruna Vlada, Berti Barbera şi Nicu Patoi. De la ora 21:00, în Aula BCU a rulat filmul “Caravana cinematografică”, adaptare după romanul cu acelaşi nume semnat de Ioan Groşan, în regia lui Titus Muntean. Dan Mircea Cipariu a prezentat cu acest prilej cea mai recentă carte publicată de Ioan Groşan, „Un om din Est”, Editura Tracus Arte. Joi, 27 septembrie 2012, vor citi, la Rampa de Poezie şi Jazz, poetele Cornelia Maria Savu (ora 17.00) şi Riri Sylvia Manor (ora 18.00), iar la show-ul de poezie, blues şi jazz, de la ora 19.30, vor fi prezenţi Bogdan O. Popescu şi Marcian Petrescu & Trenul de Noapte.

“Medi, cu ochiul sticlos” de Marius Ghilezan

De la ora 17:00, la Rampa de Poezie şi Jazz, în cadrul secţiunii “Poezie la prima vedere”, publicul a putut să-l asculte recitând poeme pe Marius Ghilezan. Acesta a recitat din cel mai recent volum al său, “Medi, cu ochiul sticlos”, Editura Brumar, 2012, un volum de poezie cu fotografii de Andrei Antică, Marius Ghilezan şi Florin Mândruleanu, dedicat “Prinţesei Scorpion”. “Mă simt într-o rezonanţă argheziană. Până acum două săptămâni, acest loc arăta cu totul altfel. Dintr-un spaţiu menajer, plin de “bube, mucegaiuri şi noroi”, el a devenit o rampă ce dă acum „frumuseţi şi preţuri noi”, găzduind câţiva poeţii şi muzicienii de seamă. (…) Evoluţia poate fi, uneori, spirituală!”, a spus Dan Mircea Cipariu. Acesta a continuat, prezentându-l pe Marius Ghilezan şi proiectul web coordonat de scriitor, bookiseala.ro.

Octavian Soviany vs “Don Juan nu se culcase cu nici o femeie”

Dan Mircea Cipariu a început prezentarea secţiunii  „Cele mai frumoase poezii”, cu o retrospectivă a evenimentelor anterioare şi autorilor care au citit la cea de a II-a ediţie a Străzii de C`Arte : 21 septembrie 2012– Gabriel Chifu, Adrian Popescu; 22 septembrie 2012– Nicolae Prelipceanu; 23 septembrie 2012– Simona Popescu; 25 septembrie 2012– Ioan Es Pop. “Mă bucur să-l avem alături de noi pe unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani.”, l-a prezentat Dan Mircea Cipariu pe Octavian Soviany, apoi a menţionat volumele de teatru, critică literară, proză şi poezie semnate de autor. “Astăzi nu voi citi texte din cărţile mele mai vechi, ci dintr-un volum în pregătire, care probabil va apărea la sfârşitul acestui an, intitulat “Pulberea, praful şi revoluţia.”, a spus Soviany.Unul dintre cele mai aclamate versuri a conţinut un adevăr sau mister: “Don Juan nu se culcase cu nici o femeie.”

“Bosnia. Partaj” de Miruna Vlada, într-un show rafinat cu Berti Barbera & Nicu Patoi

De la ora 19:30, Rampa de Poezie şi Jazz a devenit neîncăpătoare. “Împreună cu Mike Godoroja şi Mireille Rădoi, directoarea generală a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, ne-am gândit, la începutul acestui proiect, la nume importante ale jazz-ului şi blues-ului, pe care să le aducem alături de poeţi  importanţi români. Berti Barbera şi Nicu Patoi fac tranziţia între blues şi jazz, au prospeţime şi sunt spectaculari. Alături de ei, nu puteam să o aducem decât pe Miruna Vlada, o poetă cu forţă şi mult entuziasm, un manager cultural nemaipomenit, o poetă extraordinară.”, şi-a început prezentarea Dan Mircea

Cipariu. Miruna Vlada a citit dintr-un volum în pregătire, “Bosnia. Partaj”, cu cicluri despre “partaj”, “panică” şi “flori de lotus”. “Îmi face o mare plăcere să vă văd pe toţi aici. Felicit această iniţiativă, eu cred că poezia în spaţiul public trebuie să devină o normalitate.”, a spus tânăra poetă.La finalul lecturii, Berti Barbera, Nicu Patoi şi Miruna Vlada au fost aplaudaţi îndelung, cerându-li-se un bis.

Seara s-a încheiat în Aula BCU, alături de Ioan Groşan, autorul romanului “Caravana cinematografică”, adaptat de regizoru Titus Muntean pentru marele ecran.

Mâine, 27 septembrie 2012, ora 17:00, în cadrul secţiunii “Poezie la prima vedere” va citi Cornelia Maria Savu, de la ora 18:00, în cadrul “Cele mai frumoase poezii” va fi invitată Riri Manor, iar de la ora 19:30 vor fi invitaţi la Show-ul de poezie, blues şi jazz: Bogdan O. Popescu & Marcian Petrescu & Trenul de noapte.

Mai multe detalii pe pagina www.stradadecarte.ro

Andra ROTARU

Credit foto: Mihai Zgondoiu

Număr de vizualizări :1324


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro