Clubul de lectură Institutul Blecher, cu Teodora Coman şi Nicolae Coande

sept. 27th, 2012 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 29 septembrie 2012, de la ora 12:30, în Librăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu (str. Nicolae Bălcescu nr.16), va avea loc o nouă ediţie a Clubului de lectură Institutul Blecher. Invitaţi: Nicolae Coande şi Teodora Coman. În cadrul evenimentului va avea loc prezentarea volumului „Cârtiţa de mansardă” de Teodora Coman (Casa de editură Max Blecher, 2012).

Evenimentul este organizat de Claudiu Komartin în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie al Revistei Transilvania (28-30 septembrie 2012).

„(…) colată din fulgurații vizuale, poezia Teodorei Coman are tensiunea și melancolia sfâșietoare din pictura Fridei Kahlo crescute pe suprarealismul monstruos și anarhic al unui Max Ernst.” (Rita Chirian)

Cârtița de mansardă este volumul unei poete cu voce sigură și distinctă, fără urmă de ezitare în limbaj, fără efecte compoziționale de epatare, ale cărui calm, eleganță și austeritate îmi evocă prestația unui spadasin. (…)” (Mihaela Ursa)

Teodora Coman (n. 1976, Sibiu) a publicat poezii în „Dilema veche”, „Arca”, „Euphorion”, iar din 2011 scrie cronici de carte în revista „Poesis Internațional”. Prezentă cu un grupaj de poeme în antologia Ziua cea mai lungă (2011). Cârtița de mansardăreprezintă debutul său editorial.

„În recenta sa antologie (Vorba Iago, Editura Măiastra, 2012), poetul craiovean Nicolae Coande (despre care am mai scris) pare să facă o selecţie cu un alt relief decât volumele iniţiale din care culege: eliminând „Fincler“ şi „Folfa“, adică tocmai plachetele în care abundă realul „prozaic“ şi atitudinea sa de oroare faţă de „Isarlâk“-ul craiovean vituperat şi de Ion D. Sîrbu, are în vedere un cu totul alt „proiect“ mult esenţializat şi cu conotaţii mult mai profunde. Nu ştim dacă, eliminând, a mai şi modificat, căci, repetăm, nu avem la îndemână seria cărţilor sale de poezie, dar, oricum, el ne apare acum, mult mai limpede, într-o ipostază sensibil radicalizată.
„Tema“ sa monotonă, aşa zicând, este acum, mult mai vizibil, condiţia poetului, numai ea, confundată până la identificare cu condiţia ontologica a tuturor oamenilor. Faptul că poezia face parte din om, ba chiar din datul său amarnic, s-a generalizat şi s-a acutizat, mai ales în timpurile noastre, într-un mod nemaiîntâlnit, am spune. A fi poet este, se pare, condiţia umană cea mai dezastruoasă sşi totuşi inalienabilă: „Nimic nu întrece dezastrul de a fi poet“, afirmă Nicolae Coande, agravând în mod oracular fraza ce s-ar putea formula astfel: „Nimic nu întrece dezastrul de a fi om“. Prin nimic salvatoare, poezia este pusă la îndoială de un „disident“ profund al ei, de un damnat fără scăpare. În viziunea lui, mai ales în primele volume din cele antologate, pare că poezia sşi-a pierdut până şi acea funcţie „conciliatoare“ pe care i-o atribuia o estetică de tip raţional.” (Ştefania Mincu)

Număr de vizualizări :1179


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro