spot_img

“Viitorul nu m-a tentat niciodată”

Revista lunară de literatură, eseu, arte vizuale şi muzică ARCA (fondată în 1990 la Arad), a publicat în numerele 7-8-9/ 2012, un amplu interviu cu scriitoarea Rodica Draghincescu, dialog pe care aceasta l-a purtat cu doamna conf. dr. Carmen Neamţu.  Redăm interviul preluat din revista ARCA:

Rodica Draghincescu, v-aş întreba la începutul discuţiei noastre, cum, unde şi de ce scrieţi?

Scriu cum scriu. Nu în poziţii fireşti, cuminţi, nu la masa de scris. Scriu pe genunchi, pe podea, pe colţul oricărui spaţiu „tare”. Scriu uşor sau greu. Oriunde. Pe întuneric, pe semiîntuneric. Sub becuri oarbe, sub becuri-far. Pe hârtie de care o fi fiind, pe cutii de pantofi, pe faţa de masă, pe biletele de metrou sau tramvai, pe batistele de şters nasul sau emoţia. Scriu rapid, scriu leneş… Depinde câtă vreme a trecut de la o carte la alta. Când mi se întâmplă să fac o pauză prea mare: muza nu prea mai vrea să îşi arate „muşchii” (formele sportive ale senzorilor).

Când nu sunt într-un raport bun cu muza, desenez. Cobor în subterana tristeţii şi mă ascund în desene negru pe alb. Desenez, desenez, desenez, desenez, bag creionul în hârtie, îl scot pe partea cealaltă, îl plimb ore întregi prin pustia albă până când apare miracolul gândit, miracolul ăla (nu ştiu cum şi de când, dar mai ales de ce şi de la cine purcede inspiraţia mea). Atunci când îmi dă să scriu, de multe ori îmi dă să plâng. Transa mea e plângăcioasă. Scriu şi plâng. Plâng şi scriu. Scriplângu. Scriu plânsul. Gândesc plânsul. Plâng gânditul. Doamne! Nu ştiu de ce plâng. Nu ştiu de ce gândesc. Plâng bine şi mi se pare interesant să plâng din pântecele alb, celofibric, al unei forţe pozitive. Scriu. Să fiu cine nu sunt. Scriu. Să nu fiu cine sunt. Scriu. Să scap de mine. Şi de alţii din mine. Scriu. Să îi scap pe alţii de mine. Scriu. Fiindcă aşa vrea cerul. Scriu. Să fiu pe pământ. Să mă uit la cer. De fapt: sunt (şoptesc tare), mă simt un trup format dintr-o mână lungă, senzaţională, o mână cu puteri faptice, o mână ce se odihneşte sau munceşte lângă o altă mână, mult mai amărâtă cea de-a doua, de parcă ar fi o mână orfană, o mână mică cu sora ei mai mare de mână, o mână mânuindu-şi orfania trupului, ca să aibă din şi în ce întrupa gândurile lor comune. Vorbesc metaforic, fiindcă scrisul meu e o incantaţie continuă. Ar fi păcat să vorbesc explicativ, ca restul lumii!

Ce răspuns mi-aţi dat…, pot să vă spun că m-aţi emoţionat. Pe dumneavoastră, cine şi ce vă emoţionează?

Fiica mea, mama mea. Puii de orice fel, bătrânii, bolnavii, copiii, graiul peisajelor frumoase, bocetul celor urâte-urâte, zborul cu avionul, muzica lui Bjork, Bach, Liszt, Cohen, Annie Lenox, marea, limba română auzită pe străzi neromâneşti. Şi, să nu uit, mă flecesc, emoţional, pisicile! Cel mai frumos cadou, pentru mine, e un pui de mâţă.

Care sunt modelele/criteriile care v-au structurat existenţa şi vă dau, astăzi, un rost?

Mama mea, cel mai frumos, pur şi puternic model în viaţă.

Pe urmă ?

Pe urmă, ca literată, am fost influenţată de filosofia neoplatonicilor, de lirica lui François Villon, de romanele atipice ale lui François Rabelais, acest imens „prim” precursor al romanului francez modern, de lirica meditativă a lui Victor Hugo, de Roberts Desnos, de Paul Eluard, de Paul Celan, autori care îmi veneau ca o mănuşă. Ar mai fi să fie lirica şi proza rusă (de la Lermontov şi Dostoievki la Makine), romanele Hortensiei Papadat-Bengescu, versurile lui George Bacovia, Ion Caraion, Vasile Voiculescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Angela Marinescu (cărţile de maturitate), Liviu Ioan Stoiciu (tinereţe), Ioan Mureşan, Bogdan Ghiu. Drept să spun şi să confirm, eram obsedată de ruşi. Am şi câştigat olimpiada pe ţară la rusă, eram foarte amorezată de cultura acestui popor. Asta ca să le fac în ciudă celor care se lăudau cu literatura americană! Mie îmi plăceau şi îmi plac oamenii şi lucrurile care nu plăceau şi nu plac, în genere, nimănui. De ce? Mă atrag drumurile, căile şi potecile misterioase şi greu de străbătut.

Evident că nu întorceam spatele existenţialiştilor francezi, cărţilor bune şi formatoare de filozofia germană, autorilor atipici de muzică rock, precum şi celor de muzică experimentală. Rareori mă minuna muzica clasică…(Bach şi Liszt)

Care sunt cărţile care puteţi spune că v-au format şi pe care i le-aţi recomanda unui tânăr de acum?

Oho. Muuulte. Eram una dintre cele mai înverşunate şi pisăloage cititoare. Mereu la ghişeul bibliotecarelor. Am luat şi un premiu de juneţe: „cea mai fidelă prietenă a bibliotecii noastre”. Nu ascultam de nimeni, nu prea respectam programa şcolară. Dar citeam tomuri şi tomuri. În loc să merg la discotecă, la chefuri, îmi petreceam zilele şi nopţile de vacanţă cu cărţile pe genunchi şi creionul la ureche. Notam fragmentele care mă impresionau. Am şi acum caiete întregi de „însemnări rodiciste”.

Cărţile pe care le recomand? Nu recomand nimic! Tinerii trebuie să citească literatura bună, greu de citit şi, astfel, să se iniţieze…

Acum, în Franţa, ce fel de scris vă urmăreşte?

Un scris de „nimicnicie”, ceea ce în franceză se numeşte, după o licenţă de-a mea, „RIENNERIE”. Am devenit o nihilistă, umblu „goală” prin „cuvinte goale” şi încerc să caut şi să găsesc acilea măcar un sens plin… Un amănunt: „goală” vrea să zică „vide”, adică în traducere „goală de sine dar cu haine pe mine”.

Vă e dor de România în Franţa? Ce vă lipseşte, ce vă prisoseşte?

Dacă îmi e dor de România? Da, pentru că e ţara care m-a crescut, certat şi bătut, încurajat şi urechiat, iubit şi alungat! E ţara mea şi-a părinţilor mei. Şi-a părinţilor părinţilor mei, care, cu toţii, oameni minunaţi au fost şi mai sunt!

Cum trăieşte un autor român în străinătate?

Nu pot vorbi în numele altora. Nu am nicio relaţie cu unii, cu alţii, cu ele, cu ei. Sunt, ca întotdeauna, o solitară.

Cum şi din ce trăiţi dumneavoastră, ca scriitoare în exil cultural?

Cum trăiesc eu? Din scriitura personală, dar şi din cursurile de scris literar pe care le dau francezilor, regulat, pe bază de contract anual, contract încheiat cu primăriile oraşelor franceze, secţia cultură şi tineret.

Ce fel de cursuri?

Cursuri de literatură, cursuri de scris literar pe care le propun în instituţii de învăţământ (licee şi universităţi). Mai primesc şi ceva euraşi de pe la festivaluri internaţionale, cât şi din lecturi publice. Depinde ce şi cum se arată la orizontul cultural. Mai vând şi manuscrise, uneori.

Cum sunt drumurile unui scriitor român spre editurile occidentale?

Aici începe un alt drum sisific. Editorii din occident nu prea întind braţele, ca să îmbrăţişeze imediat un scriitor străin, oricât de talentat ar fi el. Editorii aceştia întreabă mereu în stânga şi în dreapta, se interesează cine e autorul, de unde vine, cine îl cunoaşte pe (…) etc. Politica editorială stă, în general, sub papucul comercial al economiei naţionale. Evenimentele politice şi economice fac şi desfac orice politică editorială, influenţând piaţa culturală. Din start, autorul străin are şanse mult mai mici decât autohtonul, chiar dacă străinul este de cele mai multe ori mai bun… Totuşi, dacă autorul străin aduce texte interesante, noutăţi tematice, stilistice, cartea lui este pusă pe o listă de aşteptare, de „mică şansă”. De la o „mică şansă” un „ la mare succes” nu ar fi mult drum de parcurs, dacă intervine, evident, norocul. Da, e nevoie de noroc cât cuprinde!

În România nu se poate trăi din meseria de scriitor…

„Personal, mărturiseşte Rodica Draghincescu, am avut trei meserii (lucram la două universităţi, la Academia Română ca asistent-cercetător, ca lector de franceză, colaboram la studiouri de radio şi televiziune, la reviste culturale etc.). Nu se poate trăi din fructele/ fructificarea talentului scriitoricesc, în niciun caz, oricât de grozave ar fi vânzările cărţilor, oricât de mult succes editorial ai avea, oricât de solicitat ai fi pe piaţa cărţii. Onorariile date de editorii români aproape că nu există. Editorii nu plătesc drepturi de autor. Se întâmplă foarte des ca autorii să îşi plătească costurile de editare. Nu e cazul meu. Mă pot lăuda că aproape fiecare carte, neluând în calcul cărţile editate în Timişoara, la editura Marineasa, a primit drepturi financiare, de autor, premii, distincţii. Pardon, romanul Distanţa dintre un bărbat îmbrăcat şi o femeie aşa cum E, publicat de editura Marineasa, 1995, tradus de familia Courriol şi publicat de editura „Autres Temps”, Marseille, Franţa 2001, a fost premiat de două ori, de Uniunea Scriitorilor din România, de Asociaţia Scriitorilor din Dobrogea, primind şi din partea franceză, adevărate drepturi de autor.

Totuşi, cunosc foarte mulţi autori români care îşi caută sponsori pentru cărţi, deoarece Ministerul Culturii nu acordă atenţie decât numelor «en vogue», autorilor renumiţi”.

Dacă românii ar avea traducători foarte buni…

„Dacă românii ar avea traducători fideli valorilor naţionale, nu amiciţiilor de interese sau de familie, traducători respectaţi, cu bune relaţii la marile edituri occidentale, literatura româna şi-ar găsi în cele din urmă un loc important în literatura universală contemporană”, este de părere Rodica Draghincescu. „Noi, cei din ţară, citim că au succes în străinătate anumiţi autori români, curtaţi de colegii de generaţie, de prietenii lor din redacţiile ziarelor şi revistelor româneşti. Nu, nu e chiar aşa. Românii noştri traduşi abia dacă sunt băgaţi în seamă de un cronicar exromân, locuind la Paris, la Berlin, la Bruxelles, la Londra, la New York etc. Străinătatea îşi ţine foarte bine zăvorâte uşile redacţionale. Trebuie să uimeşti prin ceva nou, interesant, provocator, ca să rupi lacătele. Să nu le aduci ceea ce au ei, să le dăruieşti ceva neaşteptat «de neaşteptat».

Din străinătate, ca un cititor pornit pe fapte mari, vezi cât de minţit, cât de «dus cu vorba scrisă» este românul tău de acasă, dragul cititor-degustător de literatură străină şi autohtonă. Vreau să sugerez faptul că nu întotdeauna ce ni se vinde, drept «coups de cœur» e cu adevărat bun”.

Gustul pentru literatură/poezie al popoarelor Europei

Românii? Românii sunt cu precădere excelenţi poeţi. Din nefericire, scriu cam prea mult, publică prea mult, se agită prea mult, confundă noţiunea de carte cu «o colecţie de timbre». Încă una, încă unul, încă una, încă unul, cât mai multe să fie!

Unii autori români uită că au nevoie de cultură, de «lecturi medicale», de metodă, de un stil riguros, original etc. Alţi autori români sunt confuzi, au un stil cam «rococo», câlţos, cu multe metafore greoaie.

Nu pot nega însă frumuseţea şi profunzimea temelor din literatura română contemporană, măiestria poeţilor noştri, curajul expresiei lor artistice, în comparaţie cu bulele şi balele de săpun lansate pe pieţele liricii europene. Ca peste tot: buruieni plictisitoare în câmpul cu flori rare.

Francezii? Francezi sunt melcişori meditativi, eseişti până şi în lirica lor, un soi de filozofi minimalişti (Yves Bonnefoy, Bernard Heidsieck, Marie Etienne), cam discursivi (mai ales generaţia de poeţi universitari din jurul lui Jean-Michel Maulpoix), textualişti, ca Bernard Noel, neoromantici atemporali, ca Jean Orizet, ludici obsedaţi de structurile semantice, ca Serge Pey, Jacques Darras, David Dumortier, Tita Reut etc. Sau jucăuşi ce deconstruiesc mituri sexuale, interesanţi şi vulnerabili ca Sophie Loizeau.

Nemţii? Nemţii sunt fie cerebrali (în stilul lui Kurt Drawert, Raoul Schrott, Michael Krüger, fie sentimentali exageraţi, fie ludici-experimentali (ultimul val, în frunte cu Jose F.A. Oliver, Barbara Köhler) etc.

Belgienii? Cam visători. Dar au poeţi buni, de valoarea unor Guy Goffette, directorul secţiei de poezie de la Gallimard, ambii mutaţi la Paris, Carl Norac, Jacques Izoard, Selcuk Mutlu etc.”

România văzută de dincolo de graniţe

„Ţara noastră nu place altor ţări, românii, în general, nu au un bun renume, sunt priviţi cu multe rezerve (vă spun din experienţa proprie; a trebuit să lupt – ca o leoaică – să îi conving pe germani (mai mult decât pe alţii) că nu au dreptate când acuză România de pauperitate, primitivism, balcanism retrograd, subculturalism)”.

Drepturile scriitorilor străini, în raport cu cei români

„Scriitorii străini, crede Rodica Draghincescu, au mai multe drepturi, sunt ocrotiţi de legi, organizaţii, asociaţii, contracte editoriale diferenţiate. La noi: totul se află doar pe hârtie, ca simbol al unor automatisme/caraghioslâcuri de împopoţonat lista de titluri personale.

Şi apoi, nivelul economic şi politic influenţează totul. Eşti sărac şi simplu, sărac şi simplu rămâi în toate.

Eşti bogat şi mediatizat, te îmbogăţeşti şi creşti din orice”.

„Publicul străin mă înnobilează cu aplauze şi flori, ca şi publicul de acasă. Nu am fost hulită niciodată. Publicul literar al Rodicăi Draghincescu este acelaşi: un public inteligent, energic, pretenţios, statornic. La Stuttgart, am prezentat un spectacol de teatru şi poezie (română-rusă-germană): «A Dumneavoastră, cu plecăciune, R.D. !», în regia lui Andrei Lazarev. Lecturile mele «performance» (cu infuziuni din cântece stranii, compuse de mine, pe loc, cu mult ritm, cu folosirea mai multor registre vocale: timbru vocal de copil, de femeie tânără, de femeie bătrână, de bărbat, totul în regie proprie sau în colaborare regizorală cu Andrei Lazarev ori Stefan Heckmann, tineri regizori talentaţi) au fost primite cu entuziasm. Sălile «mele» sunt pline sau suficient de primitoare”.

Mă gândeam acum, după ce v-au auzit vorbind despre Franţa şi România şi cititorii/scriitorii de acum, mă gândeam dacă v-ar plăcea să călătoriţi în timp? Oare ce aţi alege între trecut şi viitor?

Nu îmi place să călătoresc în timp. Sunt prea sentimentală. Viitorul, din punctul de vedere al unei femei care a avut un trecut nu tocmai facil, mă nelinişteşte. Nu mai cred că ceea ce va veni va veni să-şi ceară iertare pentru nedreptăţi şi răutăţi şi să mă alin(t)e. Nu cred în iubire, nu cred în dragoste, nu cred în glorie, nu cred în succes, nu mai cred, naiv, în alţii, cred doar în mine, că mă ştiu şi mă accept, mă ajut, mă suport şi mă detest… Şi cred în mama mea, în iubirea ei, în prietenia şi gingăşia ei!

Viitorul nu m-a tentat niciodată. Îmi place prezentul blând, fără griji. Îmi place să fiu prezentă, activă, demnă, bună şi altruistă. Viitorul îl aştept ca pe un trecut încă tânăr.

Să vorbim atunci despre proiecte, planuri, plăceri nevinovate…

Am un magazin internaţional, multidisciplinar şi plurilingv, cu trecere la 107 ţări, publicaţie virtuală pe care am creat-o şi pe care o alimentez cu literatură, muzică, arte plastice, filosofie etc. Aţi şi auzit câte ceva despre Levure littéraire: http://levurelitteraire.com/? Dacă nu, daţi o raită pe site, merită…

Mi-aş dori să-i dau o şi mai mare STRĂLUCIRE INTERNAŢIONALĂ.

Aţi practicat interviul incitant înTangouri pe trambulină, cartea dvs. de dialoguri culturale. V-aş întreba acum care sunt întrebările care v-au uns pe suflet? Ce aţi fi dorit să fiţi întrebată şi nu aţi fost niciodată?

Nu îmi place să mă ung cu nimic pe corp, nu am suportat niciodată grăsimile culinare sau produsele de înfrumuseţare a trupului, mă deranja teribil să mă dau cu porcării cosmeticeşti pe mine, darmite să mă ung pe suflet cu propriile mele întrebări?! Lăsând gluma la o parte, îmi plac întrebările potlogoase, deştepte, provocatoare şi destupătoare de adevăr. Gen tirbuşon care să extragă elocvenţa şi chintesenţa…

Ce întrebări nu aţi lansat niciodată şi aţi fi vrut să le adresaţi?

Dacă vreau să întreb ceva, întreb, nu mă tem de ranguri, de funcţii, ah, nu, nu mă tem să deschid gura şi să pun întrebări. Nu am probleme cu interogativitatea, fie ea şi incisivă! Sinceritatea şi curajul meu sunt deja recunoscute. Dovada: foarte puţină lume şi-ar dori să scriu o cronică despre. Şi mai puţină lume şi-ar dori să-mi răspundă, SINCER, la întrebări. Cum zice un amic francez: „Rodica, tais-toi, arrête de poser des questions, arrête de dire la vérité! Ca fait mal!”

E inutil să vă mai întreb cum aţi răspunde la aceste întrebări nelansate… nu ?

Aş răspunde logic, concis, repede şi cu mult umor negru.

Mă gândeam acum la amicul dvs. francez care vă atenţiona să vă opriţi din a spune adevărul despre unii şi alţii căci stârniţi multe patimi, reacţii nu tocmai plăcute. V-aţi întrebat ce spun duşmanii despre dumneavoastră, dar prietenii ?

Prietenii au nevoie de mine atunci când nu mai au pic de energie, când le este frică de greutăţile vieţii. Lor li se pare că am experienţa şi ştiinţa de dat cu împrumut. Prietenii mei sunt minunaţi şi puţini.

Duşmanii? Sunt minunat de duşmănoşi, mulţi şi puţini în multul lor. Ei îşi dozează cu tact energia de a-mi spori mie necazurile, numai că nu, gata, sunt prea blazată ca să mă mai intereseze careva.

Când nu vă mai suportaţi, ce vă spuneţi?

Mă împac bine cu mine, căci mă consider doldora de idei gen: „e dimineaţă, deschide ochii, du-te unde trebuie sa te duci, fă ce trebuie să faci, funcţionează, nu visa, funcţionează, du-te mai departe, vidul nu poate fi prea complicat, nu crede în nimeni, nimeni nu crede în tine, nu te risipi, economiseşte-ţi viitorul!”. Sunt o robotică a destinului. Nu prea am voie să „fac” multe emoţii. Emoţiile mă dau gata şi mă împiedică să gândesc realist.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508