Doamna Claudia Moscovici (scriitor, critic de artă) a trimis pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro un amplu text critic despre volumul “Evul mediu. Arhitectura şi muzica” de Adrian Leonard Mociulschi, apărut la Editura Curtea Veche, în 2011. Redăm integral textul (în traducerea Nicoletei Diaconeasa), care va fi publicat şi pe siteul Literature Salon.
“Evul Mediu cuprinde zece secole, din secolul V până în secolul XV, şi reuneşte o mulţime de moşteniri culturale diverse, începând cu prăbuşirea Imperiului Roman, până la dezvoltarea creştinismului, naşterea şi expansiunea Imperiului Islamic, la invazia vikingilor, maghiarilor şi sarasinilor. Este de la sine înţeles că şi istoria artei medievale este în egală măsură la fel de diversă, incluzând perioadele referitoare la arta creştinismului timpuriu, arta bizantină, cea romanescă plus arta şi arhitectura gotică.
Patrimoniul medieval ne-a lăsat impunătoarele bazilici ale creştinismului timpuriu; unele dintre cele mai spectaculoase catedrale din lume care au aparţinut perioadei gotice; manuscrise iluminate; vitralii impresionante.
E incredibil că această perioadă atât de vastă şi bogată din punct de vedere artistic si cultural e adesea numită depreciativ „secolele întunecate”, ca si cum ar fi exclusa din analele istoriei.
Adesea privită de către filozofii Iluminismului ca o perioadă neproductivă cultural- un timp al represiunilor religioase şi superstiţiilor- această caricatură a Evului Mediu a continuat în perioada modernă,
si uneori este prezentata in acest mod si in cursurile de istorie şi istoria artei în zilele noastre.
Istoria culturală monumentală a lui Adrian Leonard Mociulschi, „Evul Mediu: Arhitectura şi Muzica”, publicată de Editura Curtea Veche în 2011, regenereaza această perioadă, relevând prin proza sofisticată şi un scris clar si lucid, unele dintre cele mai bogate moşteniri artistice ale acelor timpuri. Pentru a descrie bogăţia şi diversitatea culturală a Evului Mediu, e nevoie de un anumit tip de studiu: si anume, de o carte multidisciplinară; un hibrid.
Autorul specifică mai întâi ceea ce nu este cartea sa (p.10). „Evul Mediu” nu este o metaistorie (sau un studiu despre istorie). De asemenea nu este nici o istorie a artei sau un eseu filozofic, în ciuda analizelor filozofice.
În cele din urmă nu este nici un pamflet care dă naştere la polemici asupra perioadei medievale. De fapt, într-un anume fel nu e niciunul din aceste lucruri separat pentru că le înglobează pe toate la un loc: istorie a artei; argument convingător asupra bogăţiei artei medievale, a muzicii, arhitecturii şi o explorare filozofică nuanţată a epistemologiei artei şi ceea ce ne învaţă ea despre trecut si despre contemporaneitate.

„Evul Mediu” nu e uşor de categorizat deoarece proiectul său este atât de ambiţios încât nu cuprinde numai citeva secole dar si câteva domenii- arta, arhitectura,religia şi muzica, aşa cum titlul o sugerează-şi câteva stiluri de scriere şi tradiţii in istoriografie şi critica artei.
La fel de vasta şi ambiţioasă precum „L’histoire de longue durée” a lui Fernand Braudel (şi o aducere aminte la tradiţiile „Annales” a istoriografiei) dar scrisă intr-um mod la fel de clar precum „Povestea Artei” a lui E.H Gombrich, „Evul Mediu” a lui Adrian Mociulschi este o carte care duce o importantă contribuţie tuturor domeniilor pe care le abordează- istorie, artă, filozofie şi critică-restaurând pentru cititorii săi bogăţia, diversitatea, nuanţele şi, mai presus de toate, splendoarea Evului Mediu.
Autorul ştie foarte bine că istoria nu e doar o înregistrare a evenimentelor trecutului. Este in acelasi timp o conservare şi o recreare a trecutului- şi a relevanţei sale- pentru fiecare generaţie nouă de cititori, deci pentru prezent.
Istoriografia este prin urmare, aşa cum Mociulschi explică, un exerciţiu creativ şi filozofic: „Trecutul nu este doar ceea ce a fost, ci este conştiinţa scurgerii vremii, aparţinând memoriei. Ceea ce înseamnă că reprezintă o experienţă raportată la subiectivitatea propriei noastre percepţii” (Evul Mediu, pp. 9-10). Să apreciem moştenirea culturală a trecutului medieval implică simultan intelegerea istoriei pentru ceea ce a fost- atât de diferită de culturile şi experienţele noastre de astăzi- şi constienta de caiile pe care le-am urmat ca să ajungem să fim cine suntem în prezent.
Prin urmare, istoria medievala reprezintă pentru Adrian Mociulschi o călătorie epistemologică (învăţând despre trecut şi observând cum sunt influenţate societăţile noastre în prezent de către acesta) şi o descoperire ontologică (văzând ceea ce ne constituie pe noi ca fiinţe umane, lucru care nu poate fi studiat separat de trecutul nostru, deci de istorie). Pentru a oferi unul din multele exemple din această carte, autorul afirmă:
„Arta Bizantină, având drept cauză finală sacrul şi nu esteticul (chiar dacă se exprima prin forme estetice), este înscrisă în dimensunea religioasă şi, prin aceasta, se descoperă ca o poartă către transcendent. Icoanele erau privite ca ferestre către eternitate, bisericile simbolizau locul prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul comunităţii creştine, scrierile patristice constituiau veritabile tratate de filosofie şi teologie” (Evul Mediu, 35).
Adrian Mociulschi s-a folosit de o dublă expertiză, în muzică (Academia de Muzică din Bucureşti, 1998) şi în teologie (Institutul Teologic Catolic din Bucureşti, 2005) şi de o profundă cunoaştere a istoriei artei
şi a filozofiei pentru a introduce cititorii într-o istorie a Evului Mediu unde simţul minunăţiei şi apreciaţia splendorilor culturale ale acestei perioade strălucesc pe fiecare pagină.”
(Claudia Moscovici, traducere din engleză în limba română: Nicoleta Diaconeasa)