Andreea Uvegheș, noul director al AFCN, Cristian Vasile Petcu, noul director general al INP

iul. 12th, 2012 | By | Category: Postcard

Admnistrația Fondului Cultural Național (AFCN) are de joi, 12 iulie 2012, un nou director: Andreea Uvegheș, cea care a fost până la preluarea acestei funcții contabilul-șef al AFCN. Andreea Uvegheș l-a înlocuit pe Cristian Vasile Petcu, care a fost numit noul director general al Institutului Național al Patrimoniului (INP). Și AFCN, și INP sunt instituții publice de importanță națională aflate în subordinea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

„AFCN rămâne să fie condus de cineva care ştie foarte bine din interior această instituţie. Sper ca doamna Uvegheş să colecteze banii pentru cultură la fel de eficient precum a făcut-o dl. Cristian Vasile Petcu, astfel încât şi în anii următori AFCN să organizeze două sesiuni de finanţare pentru proiecte culturale. În acest moment, AFCN trebuie să se gândească la noi grile de evaluare şi la noi criterii de alegere a experţilor şi a celor din Consiliul AFCN pentru a realiza sesiuni de finanţare care să nu mai fie atât de contestate ca în acest an. Va fi problema domnului Puiu Haşoti, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, să aleagă un Consiliu AFCN format din creatori şi manageri culturali de notorietate”, a declarat scriitorul Dan Mircea Cipariu.

Număr de vizualizări :1964


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro