Joi, 3 mai 2012, de la ora 19:30 la Magazinul Naţional de Artă Contemporană (str. Dr. Staicovici, nr. 26, Bucureşti), va avea loc vernisajul expoziţiei de ilustraţie ”I’ve got all the answers here in my pocket” a Alinei Bradu. Vernisajul va fi urmat de un party cu DJ Flore.
”Deşi concepute ca nişte ilustraţii ce fac mai degrabă referinţă la călătorii fantastice printr-o lume aflată parcă la periferiile realului şi imaginarului deopotrivă, călătorii ce au ca personaje, foarte probabil, alter-ego-uri ale Alinei, acuarelele ei constituie, dacă ar fi să mă exprim asupra tuturor lucrărilor, un demers metafizic şi introspectiv în care ea abordează o parte din concepţiile, temerile şi preocupările noastre cele mai profunde şi stringente .
Teme ca memoria, singurătatea, comunicarea, teama de moarte, relaţiile subiectului cu ceilalţi, modul în care acesta îşi cristalizează un sens al existenţei, al auto-cunoasterii, construiesc un ansamblu conceptual amplu, un monolog intens al fiinţei umane, fundamental izolată într-o lume pe care o înţelege, o precepe sau o crează după propriile trăiri, parametri, simţuri şi care nu poate fi mai sugestiv descris şi dezvoltat, în sensul unor soluţii, decât prin experimentul artistic, direct şi ingenuu.
Basmele Alinei sunt, în esenţă, o explicaţie estetică, un mic sistem conturat în timp şi suspendat undeva între concluzii ambivalente şi interogaţii decisive.” (Mihai Şteţ)
”Dacă te opreşti din rutină şi le laşi un pic să vorbească, ilustraţiile Alinei îţi vor spune poveşti despre memorie, viaţa, moarte, iubire, înfrângere, prieteni şi călătorii. Toate secretele scoase din buzunar şi agăţate pe perete sunt ca nişte oglinzi în care ne reflectăm cu toţii. Fă-ţi timp şi dispoziţie şi mergi joi la vernisaj, să descoperi mici ferestre ale unei lumi misterioase împletite din mii de fire colorate.” (SVΛR Bookazine)