Miercuri, 30 mai 2012, pentru prima dată în România, la Fundaţia Löwendal se va desfăşura Noaptea Literaturii Europene. Evenimentul este organizat de Clusterul EUNIC în România, format din British Council, Centrul Cultural al Ungariei, Centrul Ceh, Delegația Wallonie-Bruxelles, Goethe-Institut, Fundația Culturală Greacă, Institutul Cervantes, Institutul Francez, Institutul Camões, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso“, Institutul Polonez, Forumul Cultural Austriac, Institutul Cultural Român, Ambasada Regatului Țărilor de Jos și Ambasada Ucrainei. AgenţiadeCarte.ro va fi unul dintre partenerii media ai evenimentului.
Noaptea Literaturii Europene este un proiect cultural susținut de Rețeaua Europeană a Institutelor Naționale de Cultură, a cărui ediție din 2011 s-a desfășurat în 20 de orașe din 16 țări. Anul acesta, în România, evenimentul va avea loc în spaţiile generoase ale Fundaţiei Löwendal, între orele 20.30 şi 23.30.
Proiectul își propune să contribuie la dezvoltarea dialogului intercultural oferind institutelor culturale o platformă de prezentare a traducerilor din literatura contemporană a țărilor pe care le reprezintă. Institutele culturale vor selecta un text literar relevant, îl vor traduce în limba română și vor găsi actorii / interpreții care vor susține lecturile publice. De-a lungul unei seri, intimitatea specifică lecturii va fi înlocuită cu o excepțională experiență de lectură împărtășită, intensificată de combinația dintre textele interesante, interpretare și locația deosebită. O arhivă anuală a proiectului poate fi găsită la: http://www.literaturenight.eu/2012/en/praha/homepage.