spot_img

„Shakespeare-textul ca partitură de joc” de Ana Maria Narti

Miercuri, 25 aprilie 2012, ora 18:00, în foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Internațional Shakespeare desfășurat la Craiova și București sub motto-ul: „Lumea-i un teatru, noi suntem actorii”, Fundația „Camil Petrescu” – Revista Teatrul azi lansează volumul „Shakespeare-textul ca partitură de joc” de Ana Maria Narti, cu un cuvânt înainte de Andrei Șerban. Prezintă: Florica Ichim, Andreea Dumitru.

Lucrând în anii ’60 la secretariatul literar al Teatrului „Bulandra”, la invitaţia directorului şi regizorului Liviu Ciulei, Ana Maria Narti a avut şansa să colaboreze la începutul carierei sale cu la fel de tânărul pe atunci Andrei Şerban, care urma să monteze pe celebra scenă Iuliu Cezar de Shakespeare. A învăţat astfel să descifreze textul teatral dincolo de analize literare, studii sociologice, consideraţii filosofice ori speculaţii intelectuale, punând pe primul plan prezenţa actorului viu. Textul clasic a devenit pentru Ana Maria Narti şi colaboratorul său partitură de joc. Ce i se poate oferi actorului ca impuls de joc? Unde poate actorul să găsească gândul viu, greu de emoţii, şi experienţa fizică în stare să dea energie personajului? Iată întrebările care îi preocupă pe profesioniştii scenei şi nu pe cei ai scrisului.

Pornind de la această experienţă, dezvoltată apoi preţ de o viaţă împlinită în slujba teatrului, Ana Maria Narti nu prezintă o culegere de reţete pentru spectacole pe texte shakespeariene. Dimpotrivă, crede că fiecare text shakespearian este un univers viu, care creşte de la lectură la lectură şi se modifică de la cititor la cititor. Ceea ce propune ca demers activ este analiza orientată spre scenă, cea care caută cuvântul rostit, vocea vie, mişcarea reală, comunicarea de la trup la trup; ea este menită să redescopere concretul în text. Pe deplin conştientă de bogăţia şi întinderea teatrului dramaturgului elisabetan şi de limitele cercetării îndeplinite, autoarea propune cititorului să ia parte la o căutare de fapt fără sfârşit: cea a cheilor jocului shakespearian. Sunt citate, în această pasionantă analiză, piesele cele mai cunoscute ale marelui dramaturg şi câteva pe nedrept căzute într-un con de umbră, dar şi celebre montări, intepretări scenice, de la Stanislavski, Brecht, Grotowski şi Peter Brook la Ingmar Bergman şi Andrei Şerban.

În această abordare a operei shakespeariene – dinspre practica artei teatrale şi nu dinspre studiul filologic – constă nu doar originalitatea cărţii în peisajul editorial românesc, ci şi pariul câştigat de autoare. Dacă e adevărat că, în ultimii ani, graţie unei noi generaţii de cercetători, Shakespeare a fost retradus şi aprofundat în limba română, Shakespeare – textul ca partitură de joc de Ana Maria Narti este, cu siguranţă, o apariţie inedită, cu atât mai oportună, în seria contribuţiilor autohtone dedicate dramaturgului.

Ana Maria Narti a semnat, în anii ’60, cronică de teatru şi de film pentru Contemporanul şi pentru revista Teatrul („cea mai mare parte din timp, pe post de colaboratoare externă, întrucât eram privită ca o disidentă primejdioasă”, așa cum mărturiseşte ea însăşi în Biografia lui Andrei Şerban apărută la Polirom, în 2006). S-a numărat printre primii jurnalişti care au consemnat apariţia promiţătoare pe scena teatrală bucureşteană a studentului debutant Andrei Şerban. A colaborat cu acesta, pregătind analizele de text în vederea spectacolelor. Din România până în Finlanda şi din Franţa până în SUA, colaborarea lor a dat naştere unor experimente teatrale diverse. În 1970, a cerut azil politic în Suedia, specializându-se treptat în comentariul politic. A semnat, timp de peste douăzeci de ani, o rubrică în pagina editorială a celui mai mare cotidian suedez, Dagens Nyheter. A publicat şase cărţi în suedeză. Începând cu anul 1999, a fost membră a Parlamentului suedez, din partea Partidului Liberal.

Ana Maria Narti este autoarea volumelor Medeea lui Andrei Şerban (2007) şi Fiare, îngeri şi martiri. Însemnări despre seducţia totalitară (2010), ambele publicate de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”.

Noul său volum apare în seria „Eseuri, cronici, însemnări teatrale”, care, începând din anul 2005, pune în pagină contribuţii teoretice şi publicistica celor mai reprezentativi creatori de teatru români, eseurile, cronicile şi analizele criticilor noştri, apărute în reviste de specialitate şi cotidiene, oferind, astfel, o imagine panoramică asupra mişcării teatrale românești și străine din diferite perioade.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508