Poetul şi eseistul Bogdan Ghiu, invitat la „Cafeneaua critică”
mart. 26th, 2012 | By admin | Category: EvenimentMiercuri, 28 martie 2012, ora 19:00, în Club A (Str. Blănari nr. 14, Bucureşti), va avea loc o nouă ediţie a proiectului de dezbateri clturale „Cafeneaua critică”. Invitat: poetul şi eseistul Bogdan Ghiu. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
„Cafeneaua critică” propune o discuţie cu poetul şi eseistul Bogdan Ghiu, unul dintre cei mai valoroşi scriitori români contemporani, intelectual polivalent, autor al unui recent terţet editorial: Contracriza (Cartea Românească), Dadasein (Tracus Arte) şi Inconstrucţia. Pentru o arhitectură etică/The Inconstruction. For an Ethical Architecture (Editura Fundaţiei Arhitext Design)
„Cafeneaua critică” este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. De la reluarea sa în noiembrie 2008, „Cafeneaua critică” a fost găzduită de cluburile bucureştene The Silver Church, Club A şi Club Control. De la debutul „stagiunii” 2011-2012, „Cafeneaua critică” a revenit la Club A şi se desfăşoară joia seara.
Număr de vizualizări :1180