În perioada 25-26 februarie 2012, la Bucureşti a avut loc desemnarea câştigătorului concursului de dramaturgie europeană „Experiențe de viață în vremuri în schimbare“ („Talking about Borders“ 2011). Juriul concursului a fost format din personalităţi ale lumii teatrale: Gerald Bauer (dramaturg principal la Theater der Jugend şi profesor la Reinhardt Seminar, Viena), Ada Hausvater (director general, Teatrul Naţional din Timişoara), Peter Spuhler (director general, Teatrul Naţional din Karlsruhe, Germania), Cristina Modreanu (critic de teatru, redactor-şef al revistei Scena.ro, selecţioner al Festivalului Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara), Axel Preuß (dramaturg principal şi director adjunct, Teatrul Naţional din Braunschweig, Germania). Câştigătorul concursului „Experiențe de viață în vremuri în schimbare“ („Talking about Borders“ 2011) va fi anunţat public după data de 12 martie 2012, în urma unui eveniment privat organizat de Ambasada Austriei la Bucureşti.
Premiul concursului este în valoare de 3 500 EUR, pe lângă acesta mai fiind oferite câştigătorului traducerea piesei în limba germană, publicarea ei într-o primă ediție de 11 000 de exemplare, organizarea unei lecturi publice, montarea pe o scenă profesionistă şi prezentarea la Târgul de Carte de la Leipzig.
Număr de vizualizări :1077