„La Cenerentola”, pe scena ONB

mart. 30th, 2012 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 31 martie 2012, de la ora 19.00, pe scena Operei Naţionale Bucureşti (ONB) va avea loc reprezentaţia operei comice „La Cenerentola” (Cenuşăreasa), care spune povestea binecunoscută a fetei modeste care îşi găseşte prinţul la bal. Montarea modernă şi plină de momente comice a fost realizată de ONB în coproducţie cu Teatrul Naţional din Zagreb, Croaţia. Regia spectacolului este semnată de artistul austriac Peter Pawlik.

Invitatul special al reprezentaţiei cu opera „La Cenerentola” (Gioachino Rossini) este baritonul italian Marco Di Sapia, care va interpreta rolul lui Alidoro. Artistul a fost aplaudat  pe scena ONB la premiera acestui spectacol în 2008. În acest spectacol vor debuta tenorul Liviu Indricău şi soprana Rodica Vică.

Tenorul Liviu Indricău va interpreta pentru prima oară în cariera sa, rolul principal Don Ramiro, despre care artistul declară:  „Don Ramiro – un rol dificil, solicitant, a cărui interpretare alături de colegii din distribuție îmi oferă o deosebită plăcere. Aștept cu emoții debutul şi sperăm să oferim publicului o seară de o mare calitate artistică”. Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică

Bucureşti, Facultatea de Interpretare, secţia canto, Liviu Indricău a participat la cursuri de masterclass susţinute de baritonul Eduard Tumagian şi de regizorul Marco Gandini. Tenorul Liviu Indricău  face parte din echipa Operei Naţionale Bucureşti din anul 2009. A mai colaborat cu orchestrele filarmonice din Râmnicu-Vâlcea, Iaşi, Bucureşti, Sibiu şi a susţinut turnee în Germania, Franţa, Italia . Din repertoriul lui fac parte roluri precum: Păstorul din “Oedipe” – George Enescu, Contele Riccardo din “I quatro rusteghi” („Cei patru bădărani”) – Ermanno Wolf-Ferrari, Ionică din “Motanul Încălţat” – Cornel Trăilescu, Cârmaciul din “Der fliegende Holländer” („Olandezul zburător”) – Richard Wagner, Ferrando din “Cosi fan tutte” – Wolfgang Amadeus Mozart.


Despre debutul sopranei Rodica Vică, în rolul Clorindei, artista declară: “Debutul meu acum pe Scena mare a Operei Naţionale Bucureşti reprezintă o rampă de lansare, un prilej şi totodată o imensă bucurie de a fi înconjurată şi îndrumată de artiştii profesionişti ai Operei, cum ar fi dirijorul Adrian Morar, soliştii, orchestra, corul şi regizorii”.

Soprana a debutat în luna octombrie 2010, în cadrul Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” (SEOB), cu rolul Rosa din opera Le Cantatrici villane  (V. Fioravanti).  Acest debut a fost urmat de un altul, în rolul titular din opera Rita  (G. Donizetti), premieră SEOB. “Echipa de profesionişti a Operei Naţionale Bucureşti, cu care am avut norocul să lucrez şi de la care am avut extrem de multe de învăţat, a devenit acum  parte de neînlocuit în dezvoltarea mea ca artist liric”, a declarat  Rodica Vică.

Din distribuţia spectacolului fac parte soliştii şi colaboratorii ONB: Maria Jinga, Şerban Vasile, Petre Burcă.

Reprezentaţia se va desfăşura sub conducerea muzicală a dirijorului Adrian Morar.

Număr de vizualizări :1105


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro