În perioada 29 februarie – 4 martie 2012, în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” de la Craiova va avea loc ediţia a XI-a a Târgului de carte GAUDEAMUS Craiova. Organizat de Radio România în parteneriat cu studiourile radio teritoriale, ca parte a Caravanei GAUDEAMUS, Târgul propune în acest an o întâlnire cu actualitatea culturală şi editorială. Cele mai importante edituri din România, dar şi distribuitori de carte, instituţii culturale şi de învăţământ îşi vor aştepta publicul cu preţuri promoţionale şi evenimente – surpriză.
Programul Caravanei Gaudeamus:
28 martie – 1 aprilie 2012: GAUDEAMUS Cluj – Napoca, ediţia a XIII-a, Piaţa Unirii – Matei Corvin, în incinta unui pavilion expoziţional mobil;
2 – 6 mai 2012: GAUDEAMUS Timişoara, ediţia a VIII-a, Piaţa Victoriei, în incinta unui pavilion expoziţional mobil;
11 – 15 august 2012: GAUDEAMUS Mamaia, ediţia a IV-a, în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat pe Faleza Mamaia.