spot_img

Poetul Vasile Baghiu, invitat la “Scriitori la TRADEM”

Vineri, 24 februarie 2012, la Casa de Cultură Traian Demetrescu din Craiova va avea loc o nouă ediţie a evenimentului „Scriitori la TRADEM”. Cu această ocazie, poetul Vasile Baghiu va susține conferința „Poezia ca stil de viață” și va lansa cea mai recentă carte a sa, “Depresie”, apărută la Editura Limes (Cluj-Napoca, 2012, director Mircea Petean).

Vasile Baghiu (n. 5 decembrie 1965, Borleşti, Neamţ) a publicat mai multe volume de poeme, o culegere de proză scurtă, un roman, precum şi numeroase articole, cronici literare şi eseuri în periodice. Este inventatorul „himerismului”, concept şi manifest care teoretizează o direcţie nouă în poezie. Laureat al câtorva premii literare în Romania, a primit mai multe burse „writers-in-residence” în Germania, Austria, Scoţia şi Elveţia. Unele din creaţiile sale au apărut în traduceri germane, spaniole, italiene, ruseşti, franceze, maghiare, slovace şi cehe. Numeroase poeme pe care le-a scris in engleză pot fi citite în reviste şi antologii din SUA, Marea Britanie, Canada şi Noua Zeelandă. Este psiholog în Serviciul de Promovarea Sănătăţii din Piatra Neamţ, Membru al „Uniunii Scriitorilor” şi al „PEN-Club”.
De puțin timp, poetul s-a reîntors în țară de la bursa literară oferită de Fundația Sulzberg, unde a fost oaspete al centrului cultural Villa Straeuli din orașul elvețian Winterthur.

Cărți publicate: Gustul înstrăinării (poeme), Ed. Timpul, Iaşi, 1994; Rătăcirile doamnei Bovary (poeme), Ed. Eminescu, Bucureşti, 1996; Febra (poeme), Ed. Panteon, Piatra Neamt, 1996; Maniera (poeme), Ed. Pontica, Bucureşti, 1998; Fantoma sanatoriului (antologie & manifestele himerismului), Ed. Vinea, Bucureşti, 2001; Himerus Alter în Rheinland (poeme), Ed. Vinea, Bucureşti, 2003; Punctul de plecare (povestiri), Ed. Compania, Bucureşti, 2004; Ospiciul (roman), Ed. Vinea, Bucureşti, 2006; Cât de departe am mers (poeme), Ed. Limes, Cluj Napoca, 2008; Magia elementară (antologie), Ed. Dacia XXI, Cluj Napoca, 2011; Gustul înstrăinării (antologie, colecţia Opera Omnia), Ed. Tipo Moldova, Iaşi, 2011. În 1998 publică volumul “Prizonier în URSS” (Ed. Axa, Botoşani), scris de tatăl său, Vasile Gh. Baghiu (1922-1974), în anii cincizeci, imediat după întoarcerea din prizonieratul sovietic.

„Alături de Ioan Es Pop şi Nicolae Coande, Vasile Baghiu este una din vocile poetice cele mai consistente apărute în ultimul deceniu, o voce care nu numai că nu ignoră, dar repudiază postmodernismul şi intertextualismul, revendicându-se de la ceea ce Marin Mincu numea, cred, noul susbstanţialism. (…) Vasile Baghiu a impus nu numai ceea ce poate fi numit îndeobşte un univers literar, volumele de până acum fiind de o rară unitate emoţională, stilistică şi tematică şi toate vărsându-se, asemenea unor aluviuni, în ultima apariţie editorială, numită Maniera (Pontica, 1998), ci şi un manifest, un concept, himerismul, de la care orice înţelegere a poeziei lui ar trebui să pornească. Aş spune ca e ultimul mare manifest literar al sfârşitului de secol.” (1999) (Mircea A. DIACONU)


„Vasile Baghiu este unul dintre cei mai importanţi poeţi români. Pentru că a creat un spaţiu inconfundabil în care realul şi imaginarul capătă omogenitate, unitate şi credibilitate. Pentru că toate gesturile sale au coeziune lăuntrică. Iar anvergura demersului existenţial nu e clădită pe treptele şubrede ale scriiturii savante, aşa-zis subtile, ci pe sinceritatea mărturisirilor dezlânate, întretăiate, pe schimbul de umori al unui peregrin ambiguu, ubicuu, dezabuzat şi îndatoritor, fervent al bovarismelor, dar năclăit până la ultima sa fibră în viaţa naturală, cotidiană şi în moartea pestriţă a oamenilor umili, suferinzi. ” (2003) (Constantin ABĂLUŢĂ)


„Având o vocaţie a morţii, aproape eminesciană prin trăirea ei în profunzime, acest poet tragic demonstrează intuitiv cum se poate avansa în discursul liric, sobru şi negălăgios, imprimând cu modestie un ton cât mai silenţios propriei voci.” (1998) (Marin MINCU)

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508