Marţi, 14 februarie 2012, ora 16.00, la Centrul „Calderon” al Primăriei Sectorului 2 (strada J.L. Calderon nr. 39), va avea loc vernisajul expoziţiei personale „Felicia Marinca”. Invitat special: criticul de artă Mihai Plămădeală. Expoziţia va fi deschisă în perioada 14 – 24 februarie 2012 orele 08.00-20.00.
„Eliberată de prejudecăţi, Felicia Marica desenează şi pictează cu dezinvoltura celui pentru care arta e înainte de toate un act de participare la existenţa lumii din preajmă. Cu aceeaşi lipsă de prejudecăţi se apropie de modelele ilustre – dar nu ca să le imite ci să le traducă într-un sistem propriu de referinţe” (Dan Grigorescu)
Letiţia (Felicia) Marinca, născută la 17 decembrie 1928, la Bicazul Ardelean, judeţul Neamţ, este poetă, prozatoare şi traducătoare. A absolvit Facultatea de Filosofie, secţia ziaristică şi Facultatea de Filologie. A lucrat ca profesoară la Liceul „Elena Cuza” din Craiova, redactor la „Gazeta învăţământului”, la ziarul „Înainte” din Craiova, la Editura pentru Literatură ( 1960 – 1969) şi la Editura Albatros ( 1970 – 1975 ). Debutează editorial cu volumul „Freamăt”, apărut în 1967. A fost distinsă cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (1985) şi cu Grand Prix de Poesie de l’Enclave des Papes Vahas. A colaborat cinci ani la „Cotidianul ” cu cronică literară şi eseuri, la „Viaţa Românească ” din anul 1997 până în prezent cu poezie şi cronică literară.
Pictura a învăţat-o încă de copil, din anul 1940 când s-a refugiat din Ardeal împreună cu familia şi un fost student al lui Tonitza, Theodor Varahil Moraru, stareţul Schitului Durău. După pensionare a continuat să picteze, să scrie poezie şi proză.
A participat la următoarele expoziţii: Expoziţie de Pictură şi Grafică la Galeriile de Artă „Hanul cu tei”, Salonul de Pictură de la sala Dalles, Expoziţie de Pictură şi Grafică inspirată din versurile lui Eminescu la Muzeul Literaturii Române, Expoziţia „Pictura scrierii” la Galeria Dialog – Primăria sector 2