Miercuri, 15 februarie 2012, ora 18.00, la Muzeul Naţional de Artă al României, Sălile Kretzulescu, va avea loc vernisajul expoziţiei “HORIA CREANGĂ – crezul simplităţii”. Curatorul expoziţiei este arh. Miliţa Sion. Horia Creangă (1892-1943), nepotul lui Ion Creangă, face parte dintr-o generaţie de arhitecţi care, alături de G.M. Cantacuzino, Octav Doicescu, Henrieta Delavrancea-Gibory şi alţii, a avut o contribuţie importantă la formarea şcolii de arhitectură modernă românească. Expoziţia poate fi vizitată 16 februarie 2012 – 15 aprilie 2012. Evenimentul e organizat de Muzeul Naţional de Artă al României, Ordinul Arhitecţilor din România şi Uniunea Arhitecţilor din România.
Expoziţia „HORIA CREANGĂ- crezul simplităţii” înfăţişează sugestiv opera acestui arhitect, o prezenţă unică în arhitectura anilor 1930-1940 în Romania. Horia Creangă a avut o carieră scurtă, din 1927 până în 1943, timp în care a abordat cu profesionalism exemplar, programe variate: dela locuinţe, clădiri social- culturale, la arhitectura industrială. Creangă a fost un creator autentic, cu rădăcini adânci în tradiţiile locului originar şi în acelaşi timp cu o mare capacitate de asimilare a noutăţilor timpului său.
Expoziţia prezintă proiecte de arhitectură, fotografii de epocă şi actuale ale clădirilor concepute de Horia Creangă precum şi desene originale. Demersul expoziţional nu are un caracter analitic, de studiu, ci mai degrabă unul cinematografic. Este un scurt metraj, o succesiune de imagini ale celor mai importante lucrări în ordine cronologică, lucrări care evidenţiază stilul său- concizie, puritate, economie de mijloace, frumuseţe- ca expresie a măsurii şi echilibrului.
Această expoziţie, alături de cea dedicată Henrietei Delavrancea, gazduită de MNAR în 2009, se înscrie într-un demers de popularizare a creaţiilor unor arhitecţi români valoroşi, reprezentanţi ai modernismului în arhitectura românească. Expoziţia este însoţită de un catalog bilingv (român-englez) şi un scurt film documentar.