Program integral Mozart, susţinut de Orchestra de Cameră Radio

ian. 25th, 2012 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 25 ianuarie 2012, ora 19.00, Orchestra de Cameră Radio, la pupitrul căreia se va afla dirijorul Cristian Brâncuşi, propune publicului un program integral Mozart. Solistul concertului va fi pianistul Viniciu Moroianu.

Parcursul mozartian va începe cu O glumă muzicală K. V. 522, o adevărată bijuterie muzicală, considerată o parodie suculentă a muzicilor proaste ale contemporanilor săi, ironie la adresa gustului muzical al tatălui său, caricatură a unei orchestre săteşti, sau a unor interpreţi neinspiraţi. În continuare vom audia Concertul nr. 24 în do minor pentru pian şi orchestră, K.V.491, unul dintre cele două concerte compuse de Mozart în tonalitate minoră, ceea ce era neobişnuit în epocă. În el găsim, aşa cum spunea celebrul exeget al lui Mozart, Alfred Einstein, „o explozie răscolitoare, întunecată, tragică şi pasionată”.

A doua parte a programului va cuprinde Simfonia nr. 38 în re major Praga, K.V. 504, numit după oraşul care i-a oferit compozitorului cele mai mari bucurii profesionale. Simfonia ca dramă, ca expresie a unui univers sonor şi moral animat de aspiraţii înalte – teză adesea susţinută de Mozat – şi-a găsit din plin expresia în Simfonia nr 38.

Număr de vizualizări :936


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro