Cosmin Ciotloş şi un cristian lansează revista „Vorba vine”, la Club A

ian. 13th, 2012 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 14 ianuarie 2012, ora 18:00, în Club A din Bucureşti, va avea loc o nouă ediţie a evenimentului „unu` şi unu`- fresh literar de club” (proiect realizat de un cristian). Cu această ocazie, va fi lansată revista „Vorba vine”. Echipa redacţională “Vorba vine”  (în ordine alfabetică): Cosmin Ciotloş, Alexandru Cotiac, Miruna Cozmiuc, Alexandra Cozmolici, Cristina Cristina, Filip Dogaru, Alexandru Dumitriu, Raluca Dumitru, Alexandra Farcaș, Dana Fodor, Ruxandra Ivan.

După “Fracturi şi Pana mea”, în Club A se va lansa o nouă revistă marca Litere. “Vorba vine” este cea mai nouă revistă provenită din spaţiul Facultăţii de Litere. Apare lunar şi a produs numărul pilot la jumătatea lunii decembrie 2011. Pe 14 ianuarie 2012, Revista studenţilor Facultăţii de Litere se prezintă la unu` şi unu`, fresh literar de Club A.

„E al treilea an în care ţin un seminar la Facultatea de Litere. Şi primul în care mi-a fost un pic teamă de materia pe care urma s-o predau. Eminescu. Caragiale. Creangă. Slavici. Maiorescu. Apoi nişte Panu, nişte Bodnărescu şi Naum. Anton Naum. (Adică, în limbajul studenţesc, epoca marilor clasici). Trebuia să fac interesanţi câţiva autori de primă mână, pe care şcoala se străduieşte, de obicei, să-i aplatizeze. Cred că, până la urmă, ceva-ceva mi-a reuşit. Dar mai cred că, pentru asta, un mare merit le revine studenţilor. Care citesc pe rupte. Şi care gândesc surprinzător de legat. Puţine lucruri le scapă. Nu o dată, ipotezele lansate de ei mi-au dat serios de gândit. Copiii ăstia, mi-am zis, trebuie folosiţi. Au multe de spus. Măcar pe unele să le şi scrie. N-a fost nevoie să insist. Ideea unei reviste a lor i-a cucerit din prima. Mai ales că destui scriau deja.[…] Sunt încă foarte tineri şi nu risc să fac previziuni. Momentan, sunt faini aşa cum sunt. N-au o doctrină. Nici vreun manifest anume (de aici şi titlul, atât de generos). Sunt un grup, lucrul se vede cu ochiul liber, dar, de unit îi uneşte numai francheţea inteligentă cu care discută despre literatură. Tocmai asta mă face să am încredere în ei. Mare încredere.” (Cosmin Ciotloş)

Număr de vizualizări :1841


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro