spot_img

Juriile USR în 2012, situaţia lui Paul Goma şi propunerile USR pentru Premiul Nobel pe anul 2012

Vineri, 18 noiembrie 2011, a avut loc ședința de Consiliu a Uniunii Scriitorilor din România (USR) prezidată de criticul literar Nicolae Manolescu. Prin vot secret, au fost alese juriile de nominalizare și de premiere ale USR ce se vor întruni în 2012 pentru a delibera asupra celor mai bune cărți apărute în 2011. Din juriul de nominalizări fac parte: Iulian Boldea, Mircea A. Diaconu, Lucian Alexiu, Sanda Cordoș și Dan Mircea Cipariu. În juriul de premiere au fost aleși Dan Cristea, Nicolae Oprea, Gabriel Coșoveanu, Vasile Spiridon, Paul Aretzu, rezerve fiind Alexandru Dobrescu și Ion Vartic. Consiliul USR a autorizat publicarea unui Comunicat privind situaţia domnului Paul Goma pe care îl prezentăm în rândurile următoare. Comitetul Director al USR a propus Comitetului Nobel al Academiei Suedeze, la solicitarea acestuia, pentru Premiul Nobel pe anul 2012, pe scriitorii Ana Blandiana, Nicolae Breban şi Mircea Cărtărescu.


Comunicat al Consiliului USR privind situaţia lui Paul Goma:
“1. Domnul Paul Goma face parte din Uniunea Scriitorilor din România, conform unor hotărâri din anul 1990, iar Consiliul USR reconfirmă, prin vot, în unanimitate, calitatea de membru al USR a domnului Paul Goma.
2. Uniunea Scriitorilor din România va sprijini toate demersurile pentru ca domnul Paul Goma să dobândească toate drepturile ce decurg din calitatea sa de cetăţean român şi de membru al Uniunii Scriitorilor din România.
3. Din verificările efectuate la organele în drept rezultă că domnul Paul Goma este cetăţean român.”
Comitet Director și Consiliul USR – 17-18 noiembrie 2011


În ziua de 17 noiembrie 2011 a avut loc la Alba Iulia şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România condusă de Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii. Comitetul Director a ascultat o informare a preşedintelui în legătură cu problemele curente ale organizaţiei, în special cele legate de situația financiară a USR, stadiul proiectului noii legi a timbrului literar, derularea contractelor cu partenerii USR. Au fost aprobate de Comitet proiectele culturale propuse de Gabriel Chifu, vicepreşedintele USR: Zece titluri de literatură română contemporană, Colocviul “Poieticile romanului românesc de azi”, “Antologie a poeziei române în limba sîrbă”. Acestea urmează a fi realizate prin fonduri atrase de USR. Prim-vicepreşedintele Varujan Vosganian a informat comitetul despre situaţia scriitorului Paul Goma. Comitetul a decis să o comunice Consiliului Uniunii pentru a avea o rezoluţie din partea acestui for. Vicepreşedintele USR Irina Horea a anunţat condiţiile de participare a membrilor filialelor USR la Festivalul Internațional de la Neptun, ediția a XI-a, 2012. Comitetul Director a propus Comitetului Nobel al Academiei Suedeze, la solicitarea acestuia, pentru Premiul Nobel pe anul 2012, pe scriitorii Ana Blandiana, Nicolae Breban şi Mircea Cărtărescu. S-a aprobat acordarea asistenţei juridice pentru membrii USR care au solicitat-o şi înfiinţarea unui club al scriitorilor-jurnalişti condus de Mihail Gălăţanu. Comitetul a discutat cererile curente şi informările trimise de membri şi filiale. Membrii Comitetului Director s-au întîlnit cu Preşedintele Consiliului Județean Alba şi cu primarul municipiului Alba Iulia în vederea realizării unor proiecte culturale comune în acest oraş.

În ziua de 18 noiembrie 2011 a avut loc la sediul Uniunii Scriitorilor din România şedinţa Consiliului Uniunii condusă de Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii. Au fost prezentate problemele curente şi hotărîrile Comitetului Director. Prim-vicepreşedintele USR, Varujan Vosganian, a prezentat proiectul de buget al Uniunii pe anul 2012, acesta fiind aprobat în unanimitate. Consiliul a votat o hotărîre privind raporturile scriitorului Paul Goma cu USR. Consiliul a ales prin vot secret componenţa juriilor USR pentru premierea volumelor apărute în 2010.

Articole recomandate

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508