“Salvaţi-l pe Galileo” de George Toma Vaseliu
nov. 11th, 2011 | By admin | Category: Agenda de carteLa editura Dacia XXI, în colecţia „Teatru”, a apărut volumul “Salvaţi-l pe Galileo” de George Toma Vaseliu.
„Evoluţia spre teatru a acestui scriitor adevărat era de prevăzut dacă ne gândim la vălmăşia faulkneriană a vocilor sale narative şi la conflictualizarea constantă a situaţiilor româneşti care reprezintă, în fond, chiar sursa energiei excepţionale a textelor. Ca şi prozele lui George Toma Veseliu cele cinci piese reproduse în acest volum de teatru intitulat Salvaţi-l pe Galileo! alcătuiesc împreună un univers straniu. Ele ne vorbesc, cu mijloacele stilistice ale farsei groteşti şi ale teatrului absurdului despre realitatea atroce a societăţii totalitare în mersul ei spre nicăieri, o societate în criză alimentată cu iluzii, de un pitoresc trist, coruptă de sus până jos, cretinizată şi bântuită de personaje bizare.
Citindu-i în continuare prozele şi piesele de teatru ne dăm seama că – George Toma Veseliu pe urmele universalizării abjercţiei fiind – şi descoperind efectele tragi comice ale fenomenului, şi-a creat un stil inconfundabil”. (Eugen Negrici)