Conferinţa “Rolul librăriei în comerţul cu carte. Modele europene”
oct. 16th, 2011 | By admin | Category: ProiecteÎn perioada 29-30 octombrie 2011, la Sinaia, se desfăşoară Conferinţa “Rolul librăriei în comerţul cu carte. Modele europene”, organizată de Uniunea Editorilor din România şi „Pro-edit”. Conferinţa îşi propune să prezinte aspecte actuale, probleme şi provocări cu care se confruntă librăriile clasice, lanţurile de librării, depozitele en-gross, librăriile online şi alte structuri de vânzare a cărţii, în Europa şi la noi.
Locurile alocate librarilor: 150. Termen final de înscriere: 20 octombrie 2011, la adresa claudiu.istrate@proedit.ro
Prin dimensiuni, calitatea lectorilor şi a participanţilor, precum şi prin programul anunţat, acest eveniment poate fi considerat un adevărat Forum naţional al librărilor din România. De altfel, conferinţa se bucură de sprijinul principalelor organizaţii din domeniu: Organizaţia Patronală “AGORA” a Societăţilor pentru Difuzarea Tipăriturilor şi a altor Bunuri Culturale din România, Asociaţia Difuzorilor şi Editorilor – Patronat al Cărţii.