Atelier de dicţie şi de vorbire
oct. 23rd, 2011 | By admin | Category: EvenimentÎncepând de luni, 24 octombrie 2011, de la ora 19.00, la Mandala Club, str Paleologu nr 20 (zona Armenească), se va desfăşura un Atelier de dicţie şi vorbire, susţinut de actria Irina Ungureanu. Un program organizat de Fundaţia Calea Victoriei.
Imaginea şi cuvântul sunt elementele care ne definesc personalitatea şi identitatea în faţa interlocutorilor noştri. La acest atelier se va învăţa conştientizarea problemelor de vorbire (precipitarea, „înghiţirea” finalurilor de cuvinte, vorbirea „moale” şi nearticulată corespunzător, consoanele sau vocalele pronunţate incorect). Se vor face jocuri şi exerciţii pentru corectarea lor dar şi pentru controlarea respiraţiei.
În cadrul acestui program se vor desfăşura şapte atliere, câte unul pe săptămână, începând de luni, 24 octombrie 2011.