„Supravieţuirea sufletului” de Lisa Williams

sept. 20th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

De curând, la Editura Lifestyle Publishing, a apărut, în colecţia „Trebuie să ştii” cartea „Supravieţuirea sufletului” de Lisa Williams, în traducere din limba engleză de Isabella Prodan.


Lisa Williams este cunoscută şi apreciată în toată lumea ca medium şi clarvăzătoare cu extraordinare capacităţi de a lua legătura cu cei dragi, care au trecut în lumea de dincolo. Dacă vreţi să ştiţi ce s-a întâmplat cu cei plecaţi dintre noi sau să descoperiţi adevărul despre calea urmată de sufletele lor, cartea de faţă ne asigură că moartea nu este finalul, ci mai degrabă trecerea către lumea cealaltă – un tărâm pe care trebuie să-l respectam şi de care nu ar trebui să ne temem.

Folosindu-se de puterile ei unice de medium şi de clarvăzătoare, autoarea ne oferă relatări directe cu privire la: propria ei experienţă de moarte clinică şi reve­laţiile pe care aceasta i le-a prilejuit despre lumea cealaltă; schimburile de mesaje dintre ea şi spiritul ei călăuzitor, precum şi planurile spirituale superioare pe care acesta i le-a arătat; calea către viaţa de apoi şi reîncarnare.

Născută în Anglia, dar stabilită acum în SUA, Lisa Williams a devenit cunoscută marelui public prin cele două sezoane ale showului TV de mare succes „Lisa Williams: Life Among the Dead“, urmat de serialul „Voices from the Other Side“. Conform publicaţiei The Sun, Lisa Williams este „cel mai în vogă medium al momentului“.

Număr de vizualizări :2086


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro