La Editura Curtea Veche, în colecţia “Byblos”, va apărea volumul “Nimfa nestatornică” de Guillermo Cabrera Infante.  S-a crezut că celebrul volum “Trei tigri trişti” (Curtea Veche Publishing, 2010) va rămâne opera de căpătâi a lui Guillermo Cabrera Infante, însă după moartea scriitorului din 2005, văduva lui a scos la iveală această carte inedită.

“Nimfa nestatornică” arată clar toate aspectele stilului veşnic surprinzătorului Cabrera Infante: jocuri de cuvinte care îl facinau atât de mult pe neobositul explorator al limbii, referinţe cinematografice şi literare, gust pentru expresii populare şi acel simţ personal şi rafinat al umorului ce inundă fiecare dintre paginile cărţii.

Povestea cărții îl are în centru pe El, naratorul, jurnalist și scriitor, cu înalte pretenții intelectuale, care povestește cum s-a îndrăgostit de Ea, puștoaica de șaisprezece ani, blondă, prostuță și extrem de atragătoare. Ea pare un personaj de basm – are o mamă vitregă pe care vrea s-o ucidă – și, cu toate astea, foarte profan – își caută o slujbă pentru a-și câștiga independența etc. El este însurat, dar nefericit, ea este orfană și nefericită. El caută pasiune, erotism, ea caută ocrotire și stabilitate. El are aspirații intelectuale înalte – pretinde că e scriitor, deși lucrează la un ziar –, ea caută viața simplă. Întregul roman e construit pe contrastul între ținuta intelectuală a bărbatului și inocenta, frivolitatea și lipsa de cultură a femeii. Dialogul dintre ei scoate la iveală, de fapt, imposibilitatea comunicării – discursul lui e plin de jocuri de cuvinte și referințe culturale pe care ea nu le înțelege, iar complicitatea „culturală” pe care autorul o creează între narator și cititor o face obiectul unei atitudini permanent ironice. Finalul romanului surprinde, însă, o eroină masculinizată, lesbiană și cultă, radical opusă celei de la început. Schimbarea fundamentală a personajului este, în realitate, o schimbare de gen, iar din această nouă perspectivă romanul se dezvăluie ca o „demonstrație” de construire a genului în societate.

Bineințeles, toate astea pe fondul bine-cunoscut al muzicii cubaneze, al climei tropicale și al exoticei Havane.

“Nimfa nestatornică” e o carte în care continuă să trăiască cel mai pur Cabrera Infante, împreună cu acrobaţiile sale lingvistice, stilistice şi literare. O potenţare a arhitecturii Havanei visate. O carte a cărei coloană sonoră e compusă din cele mai încântăroare bolerouri. Un bolero care, aşa cum ştie toată lumea, nu e nimic altceva decât o baladă acompaniată de o farfurie cu fasole neagră.” (El Mundo)

„Romanul conţine tot universul lui Cabrera Infante, presărat cu un farmec aparte: muzică, poante, cuvinte care se asociază în jocuri – şi calambururi – fonetice şi o erudiţie dementă.

Romanul se concretizează într-un dicţionar pasionant, erotic şi întotdeauna ironic, transformat într-un manual despre cum ar trebui să se scrie în secolul XXI. O carte delirantă şi totodată tristă, melancolică.” (El Periódico)

Guillermo Cabrera Infante (1929-2005) s-a născut la Gibara, în provincia Oriente din Cuba. Renunţând la o promiţătoare carieră de medic, a început să scrie în 1947, devenind co-fondator al revistei Nueva Generatión, opozantă a politicii lui Fulgencio Batista, pentru a se înscrie în 1950 la cursurile de jurnalism ale Universidad de La Habana. Doi ani mai târziu, a fost închis o scurtă perioadă pentru a fi folosit anglicisme defăimătoare în povestirea Balada de plomo y yerro, apărută în revista Bohemia. Pasionat de cinematografie, în 1954 Cabrera Infante a publicat sub pseudonimul G. Cain critică de film în revista Carteles, al cărei redactor-şef avea să devină după trei ani, iar în 1959 a fost numit director al Institutului de Cinematografie, odată cu ascensiunea lui Fidel Castro. Căzând în dizgraţie din cauza blamării deciziei regimului de a cenzura un documentar realizat de Alberto Cabrera Infante despre viaţa de noapte din Havana, i s-a interzis să mai publice în Cuba şi i s-a propus poziţia de ataşat cultural la Bruxelles. După o ultimă revenire la Havana în 1965, a renunţat la diplomaţie şi s-a întors pentru totdeauna în Europa. „M-am născut în Cuba şi sper să mor în Anglia”, scria Cabrera Infante in 1983, lucru care avea să se şi întâmple: în 2005, Cabrera Infante s-a stins din viaţă la Londra, lăsând în urmă o operă fabuloasă: proză ficţională scurtă (Así en la paz como en la guerra, 1960; Delito por bailar el chachachá, 1995), proză ficţională amplă, pe care editorii şi criticii adesea au numit-o, în ciuda dezaprobării autorului, „roman” (Vista del amanecer en el tropico, 1964, care în 1965 avea să devină magnum opus-ul său sub titlul Trei tigri trişti; La ninfa inconstante, 2008, în curs de apariţie la Curtea Veche Publishing), proză memorialistică (La Habana para un Infante difunto, 1979, şi Cuerpos divinos, 2010, ambele în curs de apariţie la Curtea Veche Publishing), eseuri (Mea Cuba, 1991 ş.a.), scenarii de film (The Lost City ş.a.). Deşi mai discretă decât a altor membri faimoşi ai Boomului hispanoamerican, de care a încercat să se detaşeze în repetate rânduri, cariera lui Cabrera Infante nu a fost lipsită de apreciere din partea lumii literare, acesta primind în 1964 Premiul Biblioteca Breve, iar în 1997, Premiul Miguel de Cervantes pentru întreaga activitate.