Concurs de recenzii la SemneBune.ro

iul. 7th, 2011 | By | Category: Proiecte

Comunitatea SemneBune.ro organizează concursul “Bagajul de Cultură”, primul concurs de recenzie de carte pentru bloggerii pasionaţi de lectură. Cititorii care doresc să participe trebuie să se înscrie pe http://semnebune.ro/evenimente/inscriere/ pentru a primi gratuit spre recenzie volumul “Ucideţi generalul” de Bogdan Hrib, oferit de editura Tritonic. Concursul de recenzie începe duminică, 10 iulie 2011, la ora 12.00, la ceainăria Serendipity Tea din Bucureşti.

Duminică, toţi bloggerii preînscrişi vor primi câte un exemplar al cărţii căreia îi vor face recenzia pe care, ulterior, o vor posta pe blogul personal, iar link-ul îl vor posta pe peretele grupului SemneBune de pe Facebook. Postarea trebuie să fie însoţită de un text de maxim 200 de caractere care să argumenteze de ce merită citită cartea.

Comunitatea SemneBune va desemna cele mai inspirate recenzii şi argumentări votând prin LIKE până sâmbătă, 16 iulie 2011, ora 18.00. Primii trei clasaţi vor câştiga de la Editura Tritonic un pachet de 10 cărţi (locul 1), un pachet de 5 cărţi (locul 2), respectiv un pachet de 3 cărţi (locul 3). Premierea câştigătorilor va avea loc a doua zi, duminică, 17 iulie 2011, la ora 12.00, la Serendipity Tea. Regulamentul complet al concursului poate fi consultat aici.

SemneBune.ro este o platformă de comunicare culturală care integrează informaţii despre evenimente literare, cărţi, scriitori şi editori pentru comunitatea cititorilor şi scriitorilor amatori din Romania.

Număr de vizualizări :2182


One Comment to “Concurs de recenzii la SemneBune.ro”

  1. […] și partenerilor care au mediatizat campania: Agentia de carte Romania pozitiva Carti de citit The Chronicle Reteaua literara Boomlit Profu’ Bookiseala 4 […]

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro