„Zilele Regelui” de Filip Florian, la „SOFA unplugged“ din Viena

iul. 7th, 2011 | By | Category: Eveniment

Vineri, 8 iulie 2011, de la ora 18.00, la MQ Staatsratshof, Museumsquartier, Museumsplatz 1, 1070 Wien, are loc o serie de trei lecturi, organizată de Editura Schlebrugge Editor şi Josef Trattner, cu ocazia împlinirii a 10 ani de existenţă a MusemsQuartier Viena. Evenimentul, desfăşurat în aer liber, se va numi „SOFA unplugged“. La eveniment participă şi scriitorul Filip Florian, iar tânăra actriţă Sonja Romei va citi un fragment în limba germană din romanul acestuia Zilele Regelui (2008).


Acompaniamentul muzical al evenimentului este asigurat de Burkhard Stangl şi Franz Hauzinger. Lectura este organizată în parteneriat cu ICR Viena. Filip Florian se află la Viena de două luni, în cadrul unui program de rezidenţe literare pentru autori străini, realizat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Europene şi Internaţionale al Austriei şi forurile culturale austriece.

Filip Florian s-a născut la 16 mai 1968, în Bucureşti. Între 1990 şi 1999, a fost redactor la „Cuvântul, apoi corespondent al posturilor de radio Europa Liberă şi Deutsche Welle. Primul său roman, „Degete mici, a fost recompensat cu Premiul pentru debut al „României literare”, Premiul de Excelenţă pentru debut în literatură al UNPR şi Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun debut în proză. „Degete mici a fost tradus şi publicat în Ungaria (Magvető), Polonia (Czarne), Germania (Suhrkamp), SUA (Houghton Mifflin Harcourt), Slovenia (Didakta), Slovacia (Kalligram), Italia (Fazi) şi Spania (Acantilado), fiind în curs de apariţie în Bulgaria (Ciela).

În 2006, împreună cu fratele său Matei Florian, a publicat romanul „Băiuţeii, ajuns la cea de-a treia ediţie. La Editura Polirom, Filip Florian a mai publicat romanul „Zilele regelui (2008), distins cu Premiul „Manuscriptum“ acordat de Muzeul Naţional al Literaturii Române şi desemnat Cartea anului la Colocviul romanului românesc contemporan. Aceste două romane au apărut sau urmează să apară în SUA, Polonia, Ungaria, Spania, Marea Britanie şi Bulgaria.

Filip Florian este cel dintâi autor român căruia i-a fost acordat grantul european Halma. A fost invitatul unora din marile festivaluri literare ale lumii, precum PEN World Voices New York, Internationales Literaturfestival Berlin şi Edinburgh International Literature Festival. A susţinut lecturi publice, în străinătate, în peste douăzeci de oraşe.

Număr de vizualizări :1433


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro