Dublă lansare de carte la Clubul Ţăranului
iun. 14th, 2011 | By admin | Category: Agenda de carteJoi, 16 iunie 2011, de la ora 18.30, la Clubul Tăranului, va avea loc o dublă lansare de carte: „Călătorie în România” de Sir Sacheverell Sitwell, în traducerea Mariei Berza şi „Ce am auzit de la alţii” de Radu Rosetti, cu o prefaţă de Neagu Djuvara.
În cadrul aceluiaşi eveniment vor fi expuse şi o parte din fotografiile incluse în cartea lui Sir Sacheverell Sitwell, care vor rămâne timp de două săptămâni pe pereţii Clubului Ţăranului. La lansare sunt invitaţi Gheorghe Lazăr şi Constanţa Vintilă Ghiţulescu, cercetători la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“, şi Simion Câlţia, profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cântă formaţia de muzică veche româneasca „Trei parale”. Evenimentul face parte din noua serie de restituiri Humanitas Vintage.
”Ce am auzit de la alţii” de Radu Rosetti, cu o prefaţă de Neagu Djuvara este despre veacul al XIX-lea revăzut de un povestitor înzestrat, membru al unei familii boiereşti, care, făcând genealogia detaliată a neamului său, portretizează de fapt o categorie socială care avea să dispară în curând.
„Călătorie în România” de Sir Sacheverell Sitwell, în traducerea Mariei Berza a apărut iniţial în 1937 şi include un traseu etnografic care nu va mai putea fi reprodus niciodată şi perspectiva unui sir englez, iniţiator al celebrei Triade Sitwell, una dintre cele mai influente asociaţii literare ale vremii.