De curând, a apărut la editura Dacia XXI „Tabloul singuraticului” de Nicolae Ioana, un volum de poezie care face parte din colecţia „Poeţi contemporani”.
Al. Protopopescu: „Este lesne de înţeles că discursul gnomic nu se consumă la Nicolae Ioana nici în constatări nici în enunţuri perceptuale. El nu ilustrează, de pildă, ideea integrării prin moarte, ci starea acelei reintegrări. Privilegiu al liricii filosofice pe care esteticienii l-au numit recurenţă şi care nu e altceva decât o disoluţie a elementului pur raţional în cadrul celorlalte fenomene ale spiritului. Nicolae Ioana posedă nu numai ca virtualitate (caz întâlnit la aproape toţi poeţii) această sensibilitate poetică, care în cazul de faţă naşte o structură poetică personală”.
Gheorghe Grigurcu: „Gravitatea este difuză, este o proprietate a întregului limbaj poetic, limfă care circulă în organismul poeziei. Ea ţine în ultimă instanţă de substanţele ei vitale, imanente. Totuşi ea ni se înfăţişează şi ca emisiunea unor motive, difuze şi ele, în ale căror retorte se săvârşeşte alchimia nu a cuvântului, cât a lumii posibile pe care acesta o propune, lumea autarhică, într-o continuitate pe care limbajul poeziei moderne o poate doar omologa nu şi crea”.
Nicolae Manolescu: „Tabloul singuraticului” este o culegere unitară şi care va releva celor mai rezervaţi dintre cititorii de până astăzi ai lui Nicolae Ioana un poet original şi profund… Aici şi nu numai, este de observat un adânc dramatism al poeziei lui Nicolae Ioana. O emoţionalitate permanent contrariată, provocată, rănită, anihilată: reversul îl constituie proiecţiile himerice. Ca şi la Botta (şi aici găsim probabil adevărata înrudire), Nicolae Ioana zugrăveşte în toată lirica lui, în diferite variante, acelaşi tablou al singuraticului, care, neputând rezolva contradicţia reală a fiinţei sale, o transferă în imaginaţie şi în vis”.
Ion Caraion: „Poemul câştigă din osmoza dintre ipoteze, e puternic, dens şi dramatic. Ideile de libertate, oglindire, frică, abandon, conştiinţă, numen, supravieţuire, metamorfoză, datorie, consecvenţă şi multe altele sunt trecute prin filtrul modern al eternei condiţii umane… E mult de când nu mai citisem, la noi, cu atâtea nelinişti frumoase în definitiv, şi din scoarţă în scoarţă, o carte literară „fără literatură”. Pe aceasta o voi şi re-ci-ti-o, cred”.
