Eveniment editorial: lansarea volumului “Cinci”, semnat de Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin şi Alexandru Muşina

mai 28th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

Duminică, 29 mai 2011, ora 15:00, la standul Editurii Tracus Arte (Pavilionul C, Standul B 05), în cadrul Bookfest 2011, va avea loc lansarea ediţiei a II-a a volumului colectiv de poeme  “Cinci”, semnat de Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin şi Alexandru Muşina, cu o prefaţă de Nicolae Manolescu şi în prezentarea grafică a lui Tudor Jebeleanu (concepţie, copertă şi desene). La eveniment participă: Nicolae Manolescu, Tudor Jebeleanu, Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Alexandru Muşina, precum şi Ioan Cristescu şi Cosmin Perţa, din partea Editurii Tracus Arte. Lansarea va fi dedicată amintirii Marianei Marin.

Volumele “Cinci” şi „Aer cu diamante”, acesta din urmă semnat de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru şi Ion Stratan, au apărut în 1982, la Editura Litera, în regia autorilor, membri ai Cenaclului de Luni (1977-1983), condus de Nicolae Manolescu, prefaţatorul ambelor culegeri. După republicarea „Aerului cu diamante”, la sfârşitul lui 2010, se reia acum şi „Cinci”-ul, sub îngrijirea lui Tudor Jebeleanu, ediţiile reproducându-le fidel pe cele din 1982.

Număr de vizualizări :1612


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro