„Lupii cântăreți și Lebăda învățătoare” de Ana Coman, volum de poezii pentru copii

mai 12th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Cununui de stele a apărut volumul de poezii pentru copii „Lupii cântăreți și Lebăda învățătoare” de Ana Coman.

Scrise la 9 ani, versurile din volumul de faţă ne prezintă un univers fascinant al imaginației unui copil, unde crăiasa aduce soarele de acasă,  omul de zăpadă tânjește după un botoșel, ceasul dorește să fie recomandat la Roșu Împărat, lupul Nătăfleț e mare cântăreț, anul are fete cucuiete… În lumea creată, autoarea vorbeşte o limbă inventată, chistoreza, iar animalele sunt înzestrate cu  trăsături umane, caracteristice fabulelor: iedul se cam ţine de băut, legumele intră în conflict, lebăda are tupeu.  Cu talent, sensibilitate şi umor, Ana sugerează că fiecare zi poate fi frumoasă: prin prietenie, cântec, solidaritate. De unde şi concluzia din Culoarul vieţii, făcută cu seninătatea unui bătrân înțelept: „Viața a trecut/Și nu m-a durut”.

Ana Coman are 15 ani, e elevă a Colegiului Naţional Iulia Haşdeu din Capitală. De la 9 ani, vârsta efervescenţei sale creatoare, e membră a Corului de Copii Radio. A debutat pe site-ul cultural www.liternet.ro, cu povestea Ieduţul cu trei capre. Năzdrăvăniile lui Ciufulici, apărute la editura Cununi de stele în 2009, au fost scrise… tot la 9 ani!

Număr de vizualizări :1668


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro