Ziua Mondială a Cărţii pentru Copii, sărbătorită la Cluj
apr. 3rd, 2011 | By admin | Category: Agenda de carteLuni, 4 aprilie 2011, ora 12:00, la Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” din Cluj, va avea loc un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Cărţii pentru Copii, intitulat “Bucuria lecturii: Scriitori clujeni în dialog cu micii cititori”. Evenimentul este organizat de Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” şi USR-Filiala Cluj.
La eveniment vor participa: Ovidiu Pecican, Gabriela Leoveanu, Victor Constantin Măruţoiu, Persida Rugu, Marian Nicolae Tomi, Ana Mureşan, Genţiana Groza, Constantin Cubleşan şi alţii.
“Înscrierea gratuită la Bibliotecă a copiilor din judeţul Cluj face parte din demersul nostru mai larg de a facilita accesul la educaţie, cultură şi cunoaştere şi de a apropia locuitorii judeţului de lectură. Această facilitate se adaugă tuturor celorlalte pe care le-am oferit prin intermediul Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga”, referindu-ne în acest sens doar la reducerile semnificative de tarife acordate anumitor categorii de clujeni precum şi la posibilitatea oferită cu diferite prilejuri de a obţine acces gratuit la o serie de publicaţii de prestigiu”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.
Mai multe detalii la pagina web: http://www.cjcluj.ro/ziua-mondiala-a-cartii-pentru-copii-la-biblioteca-judeteana-a809Eogogaa809D/
Număr de vizualizări :1908