Ofelia Popii şi Ilie Gheorghe, în spectacolul “Faust”, regizat de Silviu Purcărete

apr. 30th, 2011 | By | Category: Postcard

Duminică, 1 mai 2011, ora 21:00, la Hala Blanaţa, Teatrul Naţional Radu Stanca” din Sibiu prezintă spectacolul “Faust”, după J. W. Goethe, în regia lui Silviu Purcărete şi traducerea lui Şt. A. Doinaş. În rolurile principale vor evolua Ilie Gheorghe (Faust) şi Ofelia Popii (Mefisto).

După ce a montat numeroase spectacole la unele dintre cele mai prestigioase teatre din Europa, inclusiv la Royal Shakespeare Company, Silviu Purcărete a realizat la Sibiu „Faust” – un spectacol excepţional prin viziunea regizorală şi complexitatea rolurilor prezentate în construcţia barocă stăpânită până la cele mai mici şi grăitoare detalii: decor şi light design de o impresionantă forţă evocatoare, costume provocator sugestive, elegante sau burleşti, muzică antrenantă sau copleşitoare cu efecte sonore adecvate acelei ambianţe funambuleşti, proiecţii video ingenios şi convingător articulate în arhitectura întregului demers scenic.

Proiectul este realizat de Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu şi este finanţat de Ministerul Culturii şi Cultelor, de Consiliul Local Sibiu pentru programul Sibiu – Capitala Culturală Europeană 2007 şi de Comisia Europeană, programul Culture 2000, prin Fundaţia Democraţie prin Cultură.

Număr de vizualizări :3298


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro