La Editura Cartea Românească, în colecţia “Critică şi istorie literară”, a apărut volumul “Teme” de Nicolae Manolescu.
„Temele sunt un gen aparte, relaxat şi cu o componentă subiectivă predominantă. Căci lecturile sunt, pentru criticul numărul unu al literaturii noastre contemporane, şi un prilej de a regăsi clipele de intensă trăire din copilărie şi adolescenţă, de a intra în dialog de idei cu mari autori ai literaturii universale, de a-şi dubla meditaţiile prilejuite de cărţi cu momente ale propriei existenţe. Călătorind prin lumea livrescă, el confruntă mereu adevărurile literaturii cu acelea ale vieţii, te face părtaş la bucuria descoperirilor (şi de sine) mediate de cărţi, îţi stârneşte pofta de a citi sau reciti altfel opere fundamentale. ” (Adriana Bittel)
„Temele lui Nicolae Manolescu au în comun credinţa în complexitatea literaturii, concepţia că textul semnifică întotdeauna mai mult decât spune. Indiferent de unghiul de abordare, criticul găseşte de fiecare dată o cale de acces către desenul din covorul operei. De altfel, imaginea amintită nu este doar un obiect privilegiat de reflecţie, ci însăşi metafora criticii manolesciene.
În fond, cititorul Temelor e cel mai important personaj al acestor eseuri: sângele care îi irigă venele nu e altceva decât cerneala care curge din condeiul criticului.” (Andrei Terian)
„Îmi rămâne să explic alcătuirea culegerii de faţă, prima care cuprinde toate Temele. Poate ar fi mai exact să spun că ea cuprinde numai teme. Un cititor atent va remarca cu siguranţă, comparând sumarele volumelor succesive dintre 1971 şi 1988, că nu toate textele din acestea se regăsesc în volumul de azi. Motivul este că nu toate textele din seria editorială aparţin de ceea ce am considerat a fi teme. Unele texte au apărut chiar mai înainte de a mă fi fixat asupra naturii publicisticii cu pricina. Altele au fost cuprinse în volume din serie din diferite motive de circumstanţă sau au devenit apoi capitole din monografii şi studii mai mult sau mai puţin academice aflate în lucru. În fine, destule erau proze curate, pe care nu le-am publicat separat, fiindcă nu mă socoteam prozator.” (Nicolae Manolescu)
