spot_img

Doi tineri arhitecţi din Timişoara, câştigătorii concursului “Urban ID”

Concursul de urbanistică “Urban ID” pentru amenajarea zonelor limitrofe Arenei Naţionale, concurs organizat de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, în parteneriat cu Primăria Sectorului 2, a fost câştigat de doi tineri arhitecţi din Timişoara. Proiectul intitulat “Mens Sana in Corpore Sano” realizat de Marius Stelian Găman și Ana – Maria Branea, a prezentat soluția optimă de creare a unei identități urbane din sectorul 2 pentru unul dintre cele mai importante locuri de întâlniri sportive din București. Câştigătorii vor pleca la Londra în perioada 20 – 23 martie 2011,  unde vor vizita Parcul Olimpic și  se vor întâlni cu reprezentanţi ai unor companii britanice de top în domeniul regenerării urbane. Alături de câştigători va pleca în Capitala Marii Britanii şi directorul Direcţiei Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din Primăria Sectorului 2, doamna Irina Sevciuc în calitate de membru al juriului concursului. Cu acest prilej, domnia sa va beneficia de experienţa arhitecţilor englezi şi va aduce noi soluţii urbanistice de anvergură care vor putea fi aplicate cu succes în sectorul 2.

Premiul II a fost adjudecat de Miruna Pavoni, care va beneficia de un Program de Certificare şi Training “Romania Green Building Professional” oferit de Consiliul Român pentru Clădiri Verzi,  iar Premiul III a fost câştigat de Ciprian Mateescu care va primi o placă video. Ambii sunt studenți la arhitectură, în București.

Inspirați de abordarea britanică axată pe nevoile comunității și dimensiunea ecologică a proiectelor de tipul Parcului Olimpic din Londra, Marius Stelian Găman și Ana Maria Branea au propus o abordare sustenabilă a Zonei Arenei după următoarele criterii: ecologic, prin folosirea energiei alternative şi recrearea ecosistemelor, social, prin îmbunătățirea sănătății fizice și a stării generale de bine a utilizatorilor spațiului și încurajarea interacțiunilor sociale, economic, pentru un maxim de eficiență și impact cu resurse minime şi mai ales regenerabile.

“Am pornit de la ideea de a schimba în bine starea actuală a sănătății populatiei, ne referim la nivelul alarmant al creșterii obezității în România, în directă legătură cu diminuarea spațiului verde pe cap de locuitor si scăderea interesului pentru sport și pentru performanțele sportive naționale”, au spus câștigătorii.

Proiectele au fost jurizate de reprezentanţi ai Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti, Primăria Sectorului 2, Ambasada Marii Britanii și Consiliul Român pentru Clădiri Verzi. Criteriile luate în calcul au fost contextualitatea, fezabilitatea, claritatea, originalitatea  și versatilitatea proiectelor.

Locurile I – III: ideile câştigătoare

Juriul a apreciat pragmatismul, fezabilitatea şi complexitatea proiectului câştigător, care a abordat cel mai mare număr de problemeși din cele mai multe unghiuri, de exemplu utilizarea și configurarea spaţiului, ecologie și peisagistică. Propunerea a convins prin soluţia de menținere a fondului bogat de vegetație, deja existent,  ideea amenajării unui deal artificial cu funcție de peluză vara și de pârtie de săniuș iarna şi, mai ales, accentul pus pe dezvoltarea unor terenuri sportive publice.

Miruna Pavoni, câștigătoarea locului II și autoarea proiectului ‘Lia Manoliu 4.0’, a impresionat juriul prin manifestul împotriva alienării în fața computerelor. Ea a propus crearea unui spațiu public care să le ofere utilizatorilor o alternativă la Web 3.0 și să îi ajute să își regăsească identitatea colectivă, prin restabilirea relației cu mediul înconjurător și cu orașul în care locuiesc. Miruna Pavoni a ales un mesaj arhitectural minimal, propunând o axă de legătură între Teatrul de vară ca loc de evenimente publice și Turnul de paraşutism, un element simbolic extrem de puternic.

Ciprian Mateescu, ocupantul locului III, a venit cu o idee îndrăzneaţă care include remodelarea  topografiei terenului, prin translatarea suprafeței naturale a parcului peste sălile de sport și clădirile anexe. În plus, el a propus implementarea unui sistem de elemente autonome, dinamice și versatile, care să adăpostească vizitatorii ziua și să anime parcul pe timp de noapte, prin lumină și culoare. Pentru implementarea soluțiilor, Ciprian Mateescu recomandă folosirea unor materiale naturale, reciclate și necostisitoare,  cu beneficii în reducerea amprentei de carbon și a efectului de insulă urbană.

Marius Stelian Găman și Ana – Maria Branea, câștigătorii marelui premiu, au absolvit Facultatea de Arhitectură în 2009 și masteratul de Urbanism în 2010, în cadrul Universității Politehnice din Timișoara. De 5 ani lucrează în cadrul Grupului de Cercetare pentru Dezvoltare Durabilă Timișoara, ce aparține Facultății de Arhitectură. Cei doi au participat la elaborarea planurilor de amenajare a teritoriilor județene, interorășenești, planuri generale de urbanism și studii de densificare urbană. Sunt la al treilea premiu câștigat. Marius Stelian este cadru didactic asociat la Facultatea de Arhitectură din 2009, iar Ana a început anul acesta un doctorat în Management Urban.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508