Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”, ediţia a XXX-a

mart. 3rd, 2011 | By | Category: Eveniment

În perioada 10-13 iunie 2011, la Botoşani va avea loc cea de-a XXX-a ediţie a Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”. Evenimentul este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani, în colaborare cu Editurile Junimea şi „Convorbiri Literare” din Iaşi, precum şi cu revistele de cultură „Convorbiri literare”, „Poezia”, „Dacia Literară”, „Feed beack”, „Viaţa Românească”, „Familia”, „Vatra”, „Euphorion”, „Steaua”, „Hyperion”, „Conta”, „Semne”, „Poesis”, „Luceafărul de dimineaţă”, „Porto-franco”, „Ateneu”, „Cafeneaua Literara”, „Argeş”, „Bucovina Literară”, „Antares”, Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, Uniunea Scriitorilor din R. Moldova şi APLER.

Concursul îşi propune să descopere şi să promoveze noi talente poetice şi critice şi se adresează, astfel, poeţilor şi criticilor literari care nu au debutat în volum şi care nu au depăşit vârsta de 40 de ani.

Concursul are trei secţiuni:

POEZIE:

1) Carte publicată – debut editorial: – Se vor trimite 2 (două) exemplare din cartea de poezie apărută în intervalul  10 mai 2010 – 10 mai 2011. Vor fi acordate 2 premii: a) „Horaţiu Ioan Laşcu” al Filialei Iaşi a USR şi al Uniunii Scriitorilor din R.

Moldova.

2) Poezie în manuscris (nepublicată) – Se va trimite un print ( acelaşi volum şi pe un CD – un singur exemplar!) în 3 exemplare, care va cuprinde cel mult 40 de poezii semnate cu un moto. Acelaşi moto va figura şi pe un plic închis în care vor fi introduse datele concurentului: nume, prenume, anul naşterii, adresa poştală, e-mail, telefon. Se vor acorda două premiu care vor consta în publicarea a câte unui volum de poezie de către Editurile Junimea şi „Convorbiri literare”, cu sprijinul financiar al APLER. Juriul are latitudinea, în funcţie de valoarea manuscriselor selectate, să propună spre publicare şi alte manuscrise, în funcţie de disponibilitatea editurilor prezente în juriu.

Manuscrisele care nu vor primi premiul unei edituri vor intra în concurs pentru premiile revistelor implicate în jurizare, reviste care vor publica grupaje de poezii ale poeţilor premiaţi. Toţi poeţii selectaţi pentru premii vor fi incluşi într-o antologie editată de instituţia organizatoare.

3) Interpretare critică a operei eminesciene: – Se va trimite un eseu de cel mult 15 pagini în 3 exemplare ( în copie şi pe un CD), semnat cu un moto. Acelaşi moto va fi scris pe un plic închis în care vor fi incluse datele concurentului: nume, prenume, anul naşterii, adresa poştală, e-mail, telefon. Se vor acorda premii ale unor reviste literare implicate în organizare. Eseurile premiate vor fi publicare în revistele care acordă premiile şi în antologia editată de instituţia organizatoare.

Festivitatea de premiere va avea loc la Botoşani în ziua de 11 iunie 2011.

Organizatzorii asigură concurenţilor cheltuieli de masă şi cazare.

Lucrările vor fi trimise, până la data de 10 mai 2011, pe adresa:

CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE BOTOŞANI, Str. Unirii, nr. 10, Botoşani. Relaţii la tel. 0231-536322 sau e-mail: centrul_creatiei_bt@yahoo.com.

PS. Nu se primesc grupaje pe e-mail!

Număr de vizualizări :3221


4 Comments to “Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”, ediţia a XXX-a”

  1. Băltăţanu Geta spune:

    Ce se întâmplă cu cei care au mai mult de 40 de ani? Ei nu se mai pot lansa niciodată, datorită vârstei? Poate au avut o profesie tempofagă care i-a ţintuit locului, dar au scris printre picături, în momente de relaxare ori de armonizare cu pulsul Universului; ori au aşteptat să mai câştige experienţă de viaţă; ori au fost prea timizi; ori au aşteptat să treacă regimul comunist; ori… etc., etc.
    Aceşti copii-bătrâni nu mai pot/nu mai au unde încerca măcar împlinirea unui vis?
    Aştept răspuns.
    Cu mulţumiri,
    Geta Băltăţanu

  2. radu daniela spune:

    neputinta

    Intunericul amar imi patrunde in suflet
    Si simt cum distanta ta ma cheama
    Nu vad drumul spre un alt zambet
    Aud doar voci pline de teama
    Nelinistea ma cuprinde usor
    De cateva zile nu mai vad in culori
    O lama prin inima imi trece de dor
    Mi-am tatuat pe creier imaginea saruturilor
    Stiloul plange pe hartie
    Lasand in urma lacrimi seci
    Din ochii imi curge murdarie
    Dovada dragostei de veci
    Un glas de mort ma striga incet
    Alerg dar frica ma rapune
    Miros otrava dragostei ca un magnet
    O scuip dar tot imi mai ramane

  3. radu daniela spune:

    Lacrima de dor…
    O lacrima de dor imi curge lin pe obraz
    Si vad cum timpul trece in asteptarea dureroasa de a te revedea
    Minut dupa minut te am in mintea mea
    Ah ce n-as da sa te am iar aproape
    Sa fim ca la inceput uniti de acelasi gand
    Sa-mi trec mana prin parul tau cel negru ca si noaptea
    Ce martora ne-a fost in clipele frumoase ce s-au scurs
    Sa simt mirosul tau ce parca-mi dadea viata
    Privindu-ti ochii misteriosi si enigmatici
    Lasandu-ma purtata de magia lor
    Gustand din buza ta crapata de la vant
    Iar tu iubitul meu sa ma saruti pe frunte ca-n prima clipa…
    Dar revenind in planul cel real observ ca tot singura sunt in intuneric
    Realizez ca fac acelasi lucru in fiecare zi trecandu-mi mana
    Pe la ochii mei cei morti si dornici de tine
    Reasamblez fotografia ta pe care in fiecare zi o tot rupeam,
    Iar amintirea sarutului de adio
    O am fixata-n minte si incerc
    Sa nu te mai revad in fiecare el
    Dar in zadar incerc caci …
    Tu ramai doar tu…

  4. radu daniela spune:

    suferinta
    Te strig dar nu ma auzi
    Linistea e mult prea asurzitoare iar timpul parca s-a oprit
    In zadar incerc sa ma regasesc in ochii tai
    Caci ei au o reflexie diferita in ei
    Un alt chip,o alta infatisare
    Dar oare iti mai amintesti?
    Clipele nemuritoare in care ne sarutam…ne atingeam…
    Ne intelegeam doar din priviri
    Oricum ar fiin zadar sa-ti cer sa te intorci
    Caci drumurile noastre s-au despicat
    In mult prea multe cai
    Ce cu timpul s-au rasirat
    Lasand in urama aroma clipelor de odinioara…
    Si totusi o ultima dorinta mai am
    Sa te revad zambind ca de obicei
    Luandu-ma de mana si soptindu-mi
    Ca ma iubesti dintotdeauna
    Dar brusc orice vis,orice speranta
    Imi este spulberata de privirea ta rece
    Ce parca ma-nfioara…

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro