Târgul de carte Livresque, la final

feb. 26th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

Duminică, 27 februarie 2011, ora 12:30, în cadrul Târgului de Carte Livresque (Sala Palatului, Bucureşti), trupa D&D de la Şcoala Generală din comuna Luica, jud. Călăraşi, va oferi momente frumoase şi antrenante printr-o succesiune de stiluri de dans dintre cele mai amuzante şi mai atractive: Can-Can, Zombie, Jumpstyle şi dans irlandez.

Prin acest moment, organizatorii urmăresc să deschidă accesul tuturor copiilor spre carte şi cultură în general, şi să scoată la iveală talente care se nasc în spaţii mai izolate din România. Aceşti copii minunaţi, care au câştigat multe premii şi concursuri naţionale, depun eforturi să depăşească anonimatul şi să-şi afirme talentul cu fiecare prilej care li se oferă.

Este şi ultima zi a Târgului de carte, iar publicul poate participa la campania de întrajutorare şi încurajare a lecturii.

Număr de vizualizări :1184


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro