“În iad toate becurile sînt arse” de Dan Lungu

feb. 24th, 2011 | By | Category: Eveniment

La Editura Polirom, în colecţia “Fiction Ltd.”, a apărut volumul “În iad toate becurile sînt arse” de Dan Lungu.

„În iad toate becurile sunt arse” e un roman special: în timpul scrisului m-a solicitat foarte puternic emoţional, mai mult decât de obicei, şi asta se vede în frază. E cumva diferit faţă de ce am făcut până acum. L-am vrut foarte amuzat, dar şi de o melancolie sfâşietoare, sprinţar dar şi grav, tulburător. Cred că este aşezat, dar şi îndrăzneţ. Există pasaje licenţioase care mă fac să roşesc la lectură, dar care, în mod ciudat, la scris nu m-au deranjat deloc, fiindcă erau de acolo, fireşti în logica romanului. Atunci când scrii ai o libertate imensă, pe care în viaţa de zi cu zi nici nu o visezi.” (Dan Lungu)

Victor, protagonist al romanului, trăieşte cu senzaţia acută că îşi supravieţuieşte propriei tinereţi. După copilărie şi adolescenţă, vârste pe care le suprapune, retrospectiv, cu cea mai bună perioadă a vieţii, are sentimentul că prezentul se derulează din inerţie. Îndeplineşte o muncă bizară, nesatisfăcătoare, la care se adaugă obsesia că propria soţie, vesela Veronica, se transformase în timp într-o femeie care îi seamănă perfect, dar care nu mai păstrează nimic din şarmul şi visurile fetişcanei cu care se însurase. În derapajele sale evazioniste, memoria îi proiecteză mereu filmul trecutului, când, alături de gaşca de colegi de liceu, totul avea sens şi savoare. Scenele din adolescenţă, rememorate în limbaj colocvial-argotic, se derulează în ritm alert şi debordează de umor uneori licenţios. Prezentul îşi are însă propria contribuţie la naraţiune. Într-o zi, în preajma Crăciunului, Victor întâlneşte un bărbat care vorbeşte o limbă stranie, însoţit de Nana, traducătoarea sa. Alături de aceştia, intră într-o aventură ce i-ar putea schimba viaţa. Desigur, totul depinde de el…

Dan Lungu (n. 1969, Botoşani) este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori din noua generaţie, cărţile sale fiind publicate în zece limbi: franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă şi turcă.

Mai multe detalii la pagina web: www.danlungu.eu

Număr de vizualizări :1709


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro